Congelator de artă în Palatul Baroc din Timișoara

Congelator de artă în Palatul Baroc din Timișoara

Dezvăluirile noastre din cursul anului trecut având ca subiect Muzeul Național de Artă din Timișoara (MNArT) l-au încurajat pe un concitadin iubitor de cultură și vizitator statornic al Palatului Baroc să ne trimită la redacție un text intitulat “Congelatorul de artă”. L-am citit, ne-a plăcut și, ca atare, îl publicăm integral.

„Dacă nu vrea să vină iarna prin oraș, o puteți găsi la Muzeul de Artă unde congelatorul a luat locul simezelor și al vitrinelor, doar-doar va oferi ceva original și va aduce vizitatori în expoziții, așa cum nu au mai fost vreodată. Drept exponate, vizibile și invizibile, un trandafir condamnat, oameni triști, patrimoniul tradițional pus bine la păstrare, idei, speranțe, destine.

Totul stă la rece, poate vreodată va mai trebui sau, poate, pe ascuns, va fi rupt precum petalele numitului trandafir spre a fi așezate în insectarul pretins reprezentare a Zidului Plângerii, din expoziția de la parter. Nu e, însă, nevoie de nicio reprezentare, câtă vreme întregul Palat Baroc a devenit un zid al plângerii: fără expozițiile care l-au consacrat, aproape fără vizitatori, cei puțini care îi mai trec pragul plecând repede și dezamăgiți, cu supraveghetoare îmbrăcate mai ceva ca la Polul Nord datorită temperaturilor din săli și cu o atmosferă bacoviană unde întorci privirea.

Ideea însăși de congelare e la mare căutare, căci un cancel culture pe față ar fi un proiect primitiv. Și atunci, precum sarmalele și caltaboșii, lucrările artiștilor europeni aduse de Zsigmund Ormos alături de Corneliu Baba și Tonitza stau frumos, aliniate în depozite, așteptând – sau nu – vremuri însorite. Să povestim mai pe larg.

La finalul anului trecut, lucrările expozițiilor permanente au fost strânse și mutate în depozite, sub anunțul că se realizează lucrări de reabilitare a spațiilor expoziționale iar noua înfățișare a muzeului va putea fi admirată cu începere din 15 decembrie. Nu s-a precizat anul, astfel că, acum, la o lună distanță, aceste expoziții sunt tot închise spre disperarea vizitatorilor care vin și nu înțeleg cum e cu putință.

Până la urmă, și ele, tablourile, or fi obosit să tot stea pe pereți și li s-a acordat un binemeritat concediu (?!). E greu de bănuit pe ce perioadă, sperăm, totuși, să fie una limitată. Cât mai limitată, de vreme ce în curând se va deschide oficial Capitala Europeană a Culturii și nu e frumos ca ele, lucrările de artă, să se ascundă în concediu.

Absența lor e suplinită de două expoziții temporare: Belu Făinaru și Paul Neagu. Mesajul domnului Făinaru se numește, pe bună dreptate, <The Void of Silence> (Golul tăcerii). De regulă, și tăcerile vorbesc și au multe de explicat. Dar de data aceasta, este o tăcere înghețată în decorul alb-murdar al sălilor în care tronează un <gol> de exponate și un frig de poveste.

Spre a întări morala fabulei, în expoziție tronează un congelator vechi, celebra ladă frigorifică în care un biet trandafir are a-și ispăși păcatul de a se fi născut. La început, plutește cu greu deasupra apei, apoi îi dispare orice urmă de viață și în cele din urmă, gheața acoperă totul într-o tăcere nemiloasă. Se zice că onor vizitatorul ar trebui să-i rupă, fără milă, câte o petală, infamului trandafir spre a o fixa pe falsul Zid al Plângerii. Numai că plângerea e reală. Restul, nu e nici zid, nici trandafir, nici măcar înțelegerea gestului.

Urcând la etajul I, descoperim expoziția de sculptură în metal a lui Paul Neagu. Metalul, se știe, <nu> transmite căldura, astfel încât <congelează> frigul ontologic din clădire. Mai nou, ledurile cu lumină rece, activate în locul tradiționalelor becuri cu lumină cald-barocă, aceste leduri adaugă și ele o nuanță congelatoare de imaginație, de dorință de a petrece mai mult timp în fața exponatelor și, mai ales, de bucurie de a descoperi arta. Căci după această pregătire, intrăm fericiți în sălile expoziției propriu-zise Paul Neagu, acolo unde, recent, au fost închise caloriferele spre a nu strica atmosfera generală.

Legenda spune că un calorifer era spart și risca să-și dea în petec. Cum acest lucru s-a descoperit toamna, nu s-a putut repara, banii (publici!) fiind direcționați spre achiziționarea de aparatură electronică ce își va dovedi cu greu, utilitatea, dacă cineva se va obosi să o caute. Oricum, temperatura din săli e cam aceeași de afară dacă nu cumva mai rău, căci, în căutarea absolutului muzeal, s-a dispus și activarea numeroaselor umidificatoare care coboară mercurul din termometre.

Ca urmare, supraveghetoarele au de stat în picioare cam 8 ore zilnic la temperaturi apropiate de cele de afară sau, cum le e norocul, ușor crescute de curentul de pe coridor. Uneori, se încălzesc, văzând curioși care le trec pragul pentru a cădea repede în depresie citind pe chipul acestora dezamăgire și graba de a ieși… la căldură.

Așadar, la Muzeul de Artă, legea o face congelatorul: în puținele săli cu exponate din metal, cânepă sau ființe umane cu rol de gazde; în prea numeroasele săli fără exponate, căci lucrările, spuneam, sunt puse la păstrare și auzim, pe surse, că vor intra în scenă instalațiile și jucăriile artei contemporane; pe coridoare cu pereți prăfuiți, dacă nu cumva cu tencuială căzută, rulează filme anoste, la care nu privește nimeni mai mult de un minut; în relațiile interumane în care se știe, căldura poate genera empatie și cooperare, adică un dialog impropriu și astfel, preventiv, a fost instituită aceeași lege, a congelatorului.

Expoziția lui Belu Făinaru e doar simbolul, el urmând a fi decriptat în decursul vizitării întregului. Chiar și Sala Barocă a început să fie <dezbrăcată> de ornamentele ei tradiționale care, de asemenea, ar fi putut ține de cald în serile fără evenimente culturale. Si acolo, însă, vor veni laserele și sclipirile contemporane să pună tradiția locală în conservare-congelare și să înfierbânte atmosfera mai ceva ca o trupă de heavy metal.

Din când în când, personaje rătăcite din alte epoci bat la ușă și vor să vadă expozițiile permanente de artă ale muzeului. Cu siguranță vor fi preluate, curând, și puse la congelare pentru alte epoci în care li se va putea tranșa destinul. Deocamdată, rămân cu nedumerirea că palatul baroc pe care îl știau nu mai e, locul fiind luat de o peșteră cu iz de congelator, cu promisiuni de artă și cu orgolii postmoderne. O foarte bună ocazie să pornească o călătorie în timp, în nostalgia aproape sufocantă sau într-o așteptare a vreunui capăt de tunel”.

CITEŞTE ŞI: Timişoara va avea legătură feroviară cu Aeroportul „Traian Vuia”! Valoarea investiţiei – 400 de milioane de lei

Fără nici o legătură cu textul de mai sus, am remarcat o postare din 30 decembrie 2022 pe pagina personală de Facebook a unui cunoscut om de cultură din Timișoara, Andrei Jecza: “Anunț: Nu doresc să fiu director al Muzeului Național de Artă Timișoara. Cred important acest mesaj având în vedere zvonurile apărute în ultima vreme în oraș”.