Concurs județean pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar din Timiș

Concurs județean pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar din Timiș

Concurs județean pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar din Timiș.

Candidații care doresc să participe, în județul Timiș, la concursul județean pentru ocuparea posturilor didactice vacante își pot depune dosarele în perioada 25 – 26 august, online, la adresa de e-mail care va fi afișată pe site-ul inspectoratului școlar la secțiunea ”Managementul resurselor umane”, în intervalul menționat.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 30 august. Se pot înscrie și candidați care nu au studii corespunzătoare postului (necalificați). Nota minimă de promovare a concursului este 5.

CITEȘTE ȘI: Clienții Colterm din zona ultracentrală a Timișoarei au rămas fără apă caldă

Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza buletinului/cărții de identitate/cărții de identitate provizorie/pașaport, în intervalul 7,15 – 8. În mod excepțional, identitatea candidaților se poate realiza și pe baza permisului de conducere.

După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de trei ore pentru testarea județeană a candidaților necalificați, respectiv de patru ore pentru cei calificați. Redactarea lucrării se realizează doar cu cerneală sau pastă de culoare albastră, iar desenele/graficele pot fi executate şi cu creionul negru.

Candidaţii pot avea dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche şi planurile de conturi pentru specializarea ”economic, administrativ poştă”.

Candidaţii care renunţă din proprie iniţiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi pot părăsi sala după cel puţin două ore de la deschiderea plicului cu subiecte. Lucrările scrise nu sunt evaluate, iar în statistici candidaţii respectivi se consideră retraşi.

Proba scrisă va avea loc în două centre din Timișoara: pentru candidații necalificați la Colegiul Economic ”F.S. Nitti”, iar pentru candidații calificați, la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”. Ulterior probei scrise, începând cu ora 14, la Colegiul Economic ”F.S. Nitti” se va desfășura proba de interviu pentru candidații necalificați.

Ședințele de repartizare pentru ocuparea posturilor vacante vor avea loc în perioada 1-2 septembrie, online. Invitațiile de participare la ședințe, pentru candidații admiși, vor fi trimise pe e-mail-ul acestora, în data de 31 august.

 

 

 

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *