Concedii pe bani publici

concediu

Ce poate fi mai plăcut, după un an de muncă asiduă, decât o săptămână de concediu, în plină vară, la mare sau la munte, alături de partenerul de viață? Vă spunem noi: să nu scoți nici un ban din buzunar pentru cazare, transport și masă.

Nu, nu este vorba despre premii oferite de angajatori și nici despre utilizarea vestitelor tichete de vacanță. Pentru a beneficia de o asemenea facilitate nu trebuie decât să fii angajat într-o instituție a administrației publice și să fii trimis la un așa-zis curs de perfecționare.

Obiceiul se practică în toată țara și, conform recorder.ro, „o lege care ar fi trebuit să ridice nivelul de pregătire al angajaților din instituțiile publice, garantându-le accesul la cursuri de formare profesională, a fost pervertită într-o uriașă afacere turistică. Mii de funcționari sunt trimiși anual în stațiuni de pe litoral, la munte sau la băi, câte șapte zile, la hoteluri de trei și patru stele, însoțiți de familie și cu servicii all-inclusive asigurate.
Organizate de firme private, cursurile se țin superficial sau chiar deloc și inclusiv Institutul Național de Administrație – autoritatea de stat care ar trebui să le supravegheze – recunoaște că fenomenul a scăpat de sub control și că reprezintă, de fapt, concedii suportate din bani publici”.

Mai mult, firmele care organizează aceste cursuri nu eliberează certificate de competență, ci doar diplome de participare, care nu au nici o valoare și de care nu se va ține cont pe viitor. La nivel național, „cursurile” din acest an costă peste 21 de milioane de lei, iar în Timiș, peste 800.000 de lei (fără municipiul Timișoara).

În aceste programe de perfecționare nu au fost cuprinse toate localitățile timișene și nici toate instituțiile. Vom da, în continuare, câteva exemple de costuri și de cursuri achiziționate: servicii hoteliere în perioada 2-7 iulie 2017, cu ocazia cursului „Principalii factori de risc în activitatea autorităților publice locale: legalitatea actelor administrative” ( serviciile vor fi de tip pensiune completă – all inclusive – 2.650 de lei); servicii hoteliere – Hotel Gociman, Mamaia, perioadele 23-30 iulie 2017; 30 iulie – 6 august 2017 (4.480 de lei); cazare pentru cursul „Elemente de stare civilă. Transcrierea actelor de stare civilă”, în perioada 30 iulie – 6 august 2017, la hotel Vox Maris Costinești (3.100 de lei).

O instituție publică descentralizată din Timiș, deși are doar o mână de angajați, s-a arătat foarte avidă de cunoaștere, astfel că a achiziționat nu mai puțin de șase pachete de „perfecționare”, cheltuind în total 13.979 de lei.

Temele sunt foarte serioase: managementul funcției publice și cariera funcționarilor publici, practică și actualizări legislative; medierea, negocierea și rezolvarea conflictelor în administrația publică; comunicarea organizațională, gestionarea eficientă a documentelor și apropierea serviciului public de cetățean; responsabilitatea în materia comunicării publice, transparența decizională și managementul documentelor și altele asemenea, din categoria „vorbe goale”.

Chiar dacă pare supărător pentru cei care strâng tot anul cureaua ca să-și permită o săptămână de concediu sau iau credite în acest scop, dar pleacă pe banii munciți de ei, până la urmă, vina nu le aparține beneficiarilor de astfel de vacanțe, ci, fără îndoială, celor care le acordă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *