Conacul Mocioni, povestea merge mai departe

Conacul Mocioni, povestea merge mai departe

Consiliul Județean Timiș este promotorul proiectului privind reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni,  în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și North Consulting ehf. din Islanda.

Organizațiile partenere vor implementa activitățile din  planul de revitalizare al monumentului istoric, care vor fi organizate în paralel cu lucrările de restaurare.

La conferință au participat:  Alin Nica – președintele Consiliului Județean Timiș, reprezentanți ai Operatorului de Program – Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, echipa de implementare și partenerii de proiect, reprezentanți ai proiectantului și constructorului, precum și ai comunității locale din Foeni.

Baronul Michael de Styrcea, care a acceptat rolul de ambasador al proiectului, a participat de asemenea la conferință, pentru a-și afirma sprijinul pentru implementarea acestuia. Michael de Styrcea este nepotul de frate al lui Ioan I. Mocioni-Stârcea, fiul adoptiv al ultimului descendent pe linie masculină al familiei Mocioni, Antoniu Mocioni de Foeni.

Baronul a prezentat contextul istoric prin care familia Stârcea a ajuns să fie înrudită cu familia Mocioni, după ce Antoniu Mocioni, neavând urmași,  l-a adoptat pe Ioan I. Mocioni-Stârcea, fiul bunului său prieten, Ioan Victor, baron de Stârcea. Michael de Styrcea a relatat despre proiectul de succes al renovării Conacului Stârcea din Văleni, distins cu premiul I la ediția a XIII-a a Bienalei Naționale de Arhitectură.

De asemenea, acesta a adus în discuție necesitatea restaurării Mausoleului din Foeni al familiei Mocioni, printr-un proiect complementar celui de reabilitare și revitalizare a conacului.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate obiectivele proiectului, formula partenerială, bugetul și sursele de finanțare, activitățile din planul de revitalizare și stadiul implementării proiectului.

Președintele Consiliului Județen Timiș, Alin Nica, a declarat cu această ocazie: „Lucrurile au început să intre pe un făgaș normal de desfășurare, după întârzierile întâmpinate anterior. O bună comunicare cu antreprenorul, precum și o supraveghere îndeaproape a evoluției lucrărilor din partea personalului tehnic din cadrul Consiliului Județean, ne vor permite ca, la final, să avem parte de unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din țară, ce va polariza dezvoltarea zonei pe mai multe sectoare.

Proiectul, în totalitatea sa, este unul mult mai complex, reabilitarea monumentului fiind doar una dintre componente. Este însă o etapă provocatoare și laborioasă. Conacul Mocioni va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vom desfășura aici acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale, turistice sau artistice. Obiectivul proiectului trece cu mult de miza reabilitării fizice a conacului.

Țintim o revigorare  economică, socială și culturală a zonei, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni. Vor putea fi desfășurate numeroase acțiuni menite să atragă atenția asupra oportunităților create de reabilitarea conacului, precum constituirea grupului de acțiune și sprijin Prietenii Conacului Mocioni, campanii de sensibilizare și informare, frustuck bănățean, vizite de studiu, rezidență de artă stradală și amenajare peisagistică, baluri caritabile etc.”

CITEŞTE ŞI: Jihadul lui Robu împotriva lui Fritz s-a ascuțit: Fostul edil-șef speră că va strânge semnăturile necesare pentru demiterea actualului primar

Proiectul, situat inițial pe lista de rezervă a apelului Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice – Programul RO-CULTURA, a fost selectat pentru finanțare în urma suplimentării fondurilor alocate acestui program de către Statele Donatoare, Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Contractul de finanțare, cu o durată de 36 luni (mai 2021 – aprilie 2024), are o  valoare totală de 16.969.459,77 lei (3.447.185,44 euro).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *