Comunicat de presă, Jimbolia, 04.11.2022 – Tinerii din șase țări europene trag un semnal de alarmă cu privire la sistemul de educație din România

Comunicat de presă, Jimbolia, 04.11.2022 - Tinerii din șase țări europene trag un semnal de alarmă cu privire la sistemul de educație din România

Comunicat de presă, Jimbolia, 04.11.2022Tinerii din șase țări europene trag un semnal de alarmă cu privire la sistemul de educație din România/ SCRISOARE DESCHISĂ „I vote, you vote, we vote”, redactată în localitatea BREBU, județul Caraș-Severin, la 30 AUGUST 2022

În ultimii ani, multe lucruri s-au schimbat, s-au înnoit, în timp ce altele au rămas la fel. Ancorat în trecut a rămas și sistemul de învățământ din diferite țări, spre exemplu România. În acest sistem familia și școala au un rol important, dar am dori să ne concentrăm atenția pe metoda tradițională de educație. Ea constă, într-o modalitate statică de a-i învăța pe adolescenți, care nu le îmbunătățește abilitățile și competențele, ci îi împinge doar să studieze și să obțină cel mai convenabil loc de muncă pentru viață, fără a-i învăța să fie independenți și să obțină ceea ce își doresc cu adevărat și, fără să treacă peste ceea ce societatea doar îi împinge să facă.

Din acest motiv am dori să facem o propunere de îmbunătățire sistemului educațional și să nu rămânem ancorați în trecut. Credem că trebuie să fie stimulată participarea la activitățile școlare prin realizarea unor lecții alternative și învățarea prin metode non-formale. De fapt, ar fi util să fie adăugate discipline noi, de exemplu educația comunitară, educația politică și educația sexuală, sau schimbat modul în care sunt predate celelalte materii. Mai mult, ar fi bine să fie realizate proiecte interactive pentru a îmbunătăți abilitățile și competențele personale de lucru în grup. De asemenea, ar putea fi util să invitați profesori din alte țări sau personalități locale/regionale de succes, care să-și împărtășească cunoștințele și care pot prezenta un mod diferit de a trăi și de a învăța. Principala problemă este că majoritatea profesorilor sunt din vechea generație și nu sunt familiarizați cu educația non-formală, așa că o schimbare generațională poate permite profesorilor tineri și entuziaști să predea adolescenților. În acest fel, vom avea profesori care se vor bucura de predare și vor putea comunica și încuraja elevii cu pasiune și entuziasm.

În acest context cerem o schimbare rapidă pentru a ține pasul cu vremurile, poate propunând o nouă lege a educației. Avem mare nevoie de o nouă generație de profesori care să fie un punct de referință pentru a facilita procesul de creștere și pentru a pregăti tinerii pentru viața reală.”

Câteva destalii despre cei care au scris rândurile de mai sus și contextul în care aceștia au creat această scrisoare manifest:

Asociația „Grup de Acțiune Locală Banat-Vest, în parteneriat cu asociațiile: Kultur Koprusu Egitim ve Genclik Dernegi (Turcia), ASOCIACIJA TAVO EUROPA (Lituania), ZDRUZENJE REGIONALNA ROMSKA OBRAZOVNA MLADINSKA ASOCIJACIJA KRATOVO (Macedonia), MITTETULUNDUSUHING NOORED UHISKONNA HEAKS (Estonia) și ODV Inclusion Go ETS (Italia) derulează, în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2022, proiectul intitulat „I vote, you vote, we vote”, finanțat prin programul european Erasmus+, Acțiunea Cheie 1, gestionat în România de către ANPCDEFP.

În calitate de lider, GAL Banat-Vest a organizat activitatea de bază a proiectului, constând în schimbul internațional de tineret, ce a fost organizat în localitatea Brebu, județul Caraș-Severin, în perioada 20-31 august 2022 unde, timp de 12 zile, 48 de tineri participanți în proiect din țările partenere, respective: Turcia, Estonia, Lituania, Macedonia de Nord, Italia și România (teritoriul Banat-Vest), au avut parte de o sesiune de formare, având ca principală temă democrația participativă.

Scopul proiectului nostru, este de a stimula participarea tinerilor la vot, ca cetățeni implicați activ în acest proces.

Obiectivele proiectului sunt:

– cunoașterea celor 48 de tineri, din 6 țări diferite, despre alegeri, și despre rolul instituțiilor în urma votării;

– promovarea dialogului între cei 48 de tineri, pentru a înțelege mai bine participarea la vot, ca cetățeni activi;

– de asemenea, să dezvolte capacitatea tinerilor de a organiza campanii, petiții locale de informare, pentru a-i motiva pe tineri sa participe la vot.

Motivele majore care au stat la baza scrierii acestui proiect sunt statisticile privind prezenta tinerilor la alegerile europene sunt îngrijorătoare. Odată cu terminarea proiectului sperăm că tinerii participanți vor înțelege mai bine importanța votului și sistemul politic.

Despre:

Programul Erasmus+ îi ajută pe tineri să îşi dezvolte competenţe şi să îşi crească şansele de angajare, oferindu-le oportunitatea de a participa în proiecte europene de învăţare. Le oferă ocazia de a descoperi noi culturi şi de a simţi că aparţin Europei. Mai mult, organizaţiile implicate pot dezvolta abordări noi şi inovatoare pentru învăţare şi pot coopera cu organizaţii din alte ţări şi schimba bune practici. Programul va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în alte țări. Totodată va finanța parteneriate transnaționale între diferite organizații și instituții de educație, formare și tineret, cu scopul de a coopera și de a construi punți între sistemul educațional și câmpul muncii prin care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe necesare astăzi.

Asociaţia „GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ BANAT-VEST” (GAL Banat-Vest) este o persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă, apolitică, constituită cu scopul implementării LEADER din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în teritoriul asociaţiei, respectiv orașul Jimbolia și comunele: Comloșu Mare, Lenauheim, Gottlob, Otelec, Uivar, Săcălaz, Cenei, Checea, Cărpiniș, Iecea Mare, județul Timiș. Scopul asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea zonei din care fac parte localităţile cuprinse în prezenta asociaţie prin elaborarea şi implementarea unei Strategii integrate de Dezvoltare Locală (SDL), prin gestionarea fondurilor europene nerambursabile în sensul creşterii competitivităţii economice şi administrative, a îmbunătăţirii mediului şi spaţiului rural, şi, implicit, a creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din teritoriul reprezentat de asociație.

Asociația “Grup de Acțiune Locală Banat-Vest”, Jimbolia, Str. Ștefan cel Mare, nr.9, Jud. Timiș

Tel/Fax: 0256 360078, e-mail: [email protected], www.galbanatvest.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *