Comuna care dispune de toate utilitățile necesare. Condițiile sunt ca la oraș!

varias 14

Într-o comună timişeană asistăm la un fenomen care este perfect explicabil în urma transformărilor care au avut loc în ultimul timp.

Dacă în perioada trecută, cei care se gândeau să îşi achiziţioneze o proprietate la Variaş, aşteptau să se introducă facilităţi care să crească gradul de confort, acum, lucrurile stau altfel.

Comuna dispune de toate utilităţile necesare (apă, canalizare, gaz, asfalt), iar consecinţele se resimt imediat.

A crescut numărul celor care îşi cumpără o casă sau un teren în Variaş, iar populaţia comunei este, în prezent, de 6.600 de locuitori, un număr însemnat pentru o aşezare rurală.

„Ne bucură acest fapt. Asta demonstrează că tot ceea ce am făcut în ultimul timp nu a fost în zadar. Oamenii vin spre noi, e un lucru care ne oferă multă satisfacţie şi ne motivează să ducem la bun sfârşit şi alte proiecte”, spune primarul Nicolae Birău.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Comuna care dispune de toate utilitățile necesare. Condițiile sunt ca la oraș!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *