Comisia Europeană şi-a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, în 2022

Fonduri importante au intrat în conturile mai multor administrații locale timișene

Comisia Europeană şi-a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, în 2022

După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE).

Comparativ, în luna februarie, înainte de invadarea Ucrainei, Executivul comunitar estima că economia României va înregistra un avans de 4,2% în acest an.

De asemenea, CE a revizuit, în jos, şi estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023, când Produsul Intern Brut ar urma să înregistreze un avans de doar 3,6%, faţă de accelerarea de 4,5% prognozată în luna februarie.

În paralel, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 5,3% cât estima în februarie, până la 8,9% conform previziunilor de primăvară, urmând ca în 2023 inflaţia să se reducă la 5,3%, când ar urma să se resimtă efectul de bază.

„Riscurile sunt orientate preponderent în jos pentru creşterea economică şi viceversa pentru inflaţie, deoarece situaţia depinde de lungimea şi de severitatea conflictului precum şi de tensiunile comerciale globale.

Cu toate acestea, există şi riscuri orientate în sus, în condiţiile în care formarea brută de capital ar putea fi influenţată pozitiv de procesele de relocare a activităţilor de producţie din Ucraina şi Rusia în timp ce piaţa muncii ar putea să integreze mai mulţi oameni care fug din Ucraina decât se estima iniţial”, susţine Comisia Europeană.

Cu privire la deficitul guvernamental general al României, Executivul comunitar se aşteaptă ca acesta să se majoreze până la 7,5% din PIB în 2022, de la 7,1% în 2021, urmând a scădea uşor la 6,3% din PIB în 2023. De asemenea, datoria guvernamentală ar urma să ajungă la 50,9% din PIB în 2022 şi la 52,6% din PIB în 2023, în principal din cauza deficitelor mari.

Potrivit Executivului comunitar, mai mulţi factori stau în spatele acestei aşteptate creşteri a deficitului: noile măsuri de cheltuieli incluse în bugetul pe 2022 (precum creşterea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii), majorarea dobânzilor şi reducerea contribuţiilor sociale.

CITEȘTE ȘI: Înțelegerea secretă care ar fi dus la scandalul Eurovision. Noi acuzații ies la iveală

În plus, România a adoptat o schemă de compensare pentru a face faţă exploziei preţurilor la energie până în luna martie 2023. Un nou set de măsuri economice şi sociale a fost anunţat la data de 11 aprilie, care potrivit informaţiilor disponibile ar urma să aibă un efect bugetar negativ de 0,4% din PIB.

Deficitul guvernamental este preconizat să se reducă până la 6,3% din PIB în 2023, în principal ca urmare a încetării măsurilor de sprijin la energie şi a efectului stabilizatorilor automaţi, pe măsură ce creşterea economică ar urma să accelereze.

Cu toate acestea, Comisia Europeană avertizează că riscurile la adresa prognozei fiscale sunt orientate în jos, fiind posibil ca măsurile anunţate la 11 aprilie să aibă un impact bugetar mai mare. În schimb, reforma administraţiei fiscale ar putea avea un impact pozitiv peste aşteptări asupra colectării taxelor, conform stiri.tvr.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *