Codul Rutier va fi modificat: sancţiuni dure pentru cei care conduc pe contrasens sau pe banda de urgenţă, pe autostradă

Ministerul de Interne pregăteşte modificarea Codului Rutier, mai exact a sancţiunilor prevăzute. Schimbările îi vizează pe şoferii care merg pe contrasens sau întorc pe autostradă.

Mai exact, proiectul de act normativ pregătit de Ministerul de Interne prevede mărirea la 120 de zile a perioadei de suspendarea a permisului de conducere pentru cei care întorc sau circulă pe contrasens pe autostradă. Şoferii care conduc pe banda de urgenţă pe autostradă vor avea permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, potrivit proiectului. De asemenea, MAI se gândeşte să schimbe şi cadrul legal ce reglementează procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.

“Executarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulația în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională, circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

CITEȘTE ȘI: Cimitir răvășit de o vijelie, în jumătatea de vest a țării

Potrivit aceluiași proiect de act normativ, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform observatornews.ro.

2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004

Poliţia Română a transmis, miercuri, că, în primele şapte luni ale anului, s-au produs 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004. În 2019, au fost 4.421 de accidente, soldate cu decesul a 894 de persoane. Viteza neadaptată, traversarea neregulamentară şi circulaţia pietonilor pe carosabil sunt principalele cauze ale producerii accidentelor. În plus, poliţiştii au constatat că multe accidente sunt provocate de şoferi oboşiţi în drum spre zonele turistice ale ţării, notează news.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.