COD ROȘU de inundații în TIMIŞ!

Cod roșu de inundații pe Bârzava, în zona Gătaia

Hidrologii au emis o atenţionare COD ROŞU de inundaţii în județul Timiș, pe râul Bârzava, pe sectorul îndiguit în aval de orașul Gătaia, valabilă până miercuri după-amiază.

De asemenea, a fost instituit cod portocaliu pe râurile din următoarele bazine hidrografice: Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega – în bazinul superior şi pe afluenţi, Timiş – sectorul din amonte de Lugoj şi pe afluenţi (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş-Severin şi Timiş) și Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin).

Specialiștii menţionează că fenomene hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri.

De asemenea, Administrația Națională „Apele Române” a avertizat, ieri, că râul Bega Veche se situa cu 26 de centimetri peste cota de inundație la stația hidrometrică de la Pișchia. Depășiri ale cotelor de atenție s-au semnalat pe râurile: Bârzava (Gătaia – județul Timiș), Tău (Soceni – județul Caraș-Severin) și Goleț (Goleț – județul Caraș-Severin).

Conform prognozei meteorologice, astăzi, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în majoritatea zonelor ţării. Pe spaţii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă pot depăşi local 20-25 l/mp şi, izolat, 50 l/mp.

Alertă în Timiș

La Prefectura Timiș a fost convocat marţi Comitetul județean pentru situații de urgență, condus de prefectul Mircea Băcală. Au fost alertate comitetele locale pentru situații de urgență din zonă, unde s-a instituit permanență la primării. ISU Banat și Administrația Bazinală de Apă Banat au pregătit personal, motopompe și saci de nisip în caz de intervenție, iar prefectul a solicitat Inspectoratului județean de jandarmi și Inspectoratului teritorial al poliției de frontieră să aibă personal pregătit în cazul în care este nevoie să ajute la intervenții.

Conform estimărilor Administrației Bazinale de Apă Banat, viitura cauzată în special de cantitățile masive de ape de pe cursurile venind din județul Caraș-Severin, la care se adaugă și ploile din ultimele zile, va ajunge astăzi în zona Gătaia și apoi la Denta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *