Coadă kilometrică la ieșirea de pe autostradă, spre Timișoara: se întorc oamenii din minivacanță. Foto

coada autostrada 4

Nu doar pe Autostrada Soarelui sau Valea Prahovei s-au format cozi kilometrice, după ce oamenii au început să plece spre casă. Și lângă Timișoara întâlnim aceeași situație. Mai precis, la coborărea de pe A1 de la Remetea. Nervii șoferilor sunt, din nou, puși la încercare.

CITEȘTE ȘI: Căutări disperate în vestul țării: un bărbat a căzut dintr-o barcă iar trupul lui nu a fost încă găsit

Dacă mulți timișoreni care au plecat din localitate în zilele libere erau mai degrabă îngrijorați de situația din zona Coșava, unde drumul este, de ceva vreme, în reparații, iar zona este anunțată ca fiind una cu probleme, astăzi după amiază s-au confruntat cu o situație la care nu se așteptau.

Mai precis, o coadă imensă s-a format de la coborârea de pe A1 pana la intrarea în Remetea. Dacă drumul pe șoseaua de mare viteză i-a adus relativ repede spre casă, s-au trezit blocați în momentul în care trebuie să intre pe șoseaua cu doar două benzi care îi duce spre Remetea și, de acolo, la intrarea în Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *