Clădirile vechi din centrul Timişoarei se surpă văzând cu ochii. Colac peste pupăză, încep să cadă bucăţi şi din sediul municipalităţii!

tencuiala1

Deşi n-a căzut cine ştie ce ploaie, bucăţi de faţade s-au desprins, marţi, de pe câteva dintre clădirile vechi din centrul oraşului.

tencuialaChiar şi de pe un imobil aparent aflat într-o bună condiţie: însuşi cel care adăposteşte Primăria Timişoara!

Edilul-şef, Nicolae Robu, a aflat despre chestiune în plină conferinţă de presă. Nu catadicsise niciun subaltern să-l informeze şi, în plus, primarul a mai aflat şi că slujbaşii municipalităţii i-au înştiinţat cu întârziere şi pe cei de la Inspectoratul de Urgenţă „Banat”.

Până la urmă, zona periculoasă, în care se prăbuşiseră câteva kilograme bune de tencuială de sub streaşina clădirii, pe latura de vizavi de fostul Liceu de Arte Plastice.

Apropo de vechiul sediu al liceului, nu departe de intrarea acestuia am găsit marţi o altă porţiune de trotuar închisă, tot din cauza prăbuşirii unor bucăţi mari de tencuială. Pericolul accidentării pietonilor era în acelaşi mod semnalat, marţi, şi pe Bulevardul Revoluţiei, unde căzuse tencuială de pe peretele Clinicii ORL.

Primarul se plânge de incompetenţa unor subalterni

tencuiala2Apropo de incidentul cu tencuiala căzută de pe primărie, Nicolae Robu a tunat împotriva subalternilor săi care nu-şi fac datoria, reamintind că este supărat pe ei de mai multă vreme.

El susţine că i-ar cam da afară pe unii dintre funcţionarii săi, dar că e legat de mâini şi de picioare de „ultraprotecţia” pe care le-o dă acestora legea. „Pentru o scurtă perioadă, am fost şi eu un întreprinzător privat.

Înainte să devin senator, am avut o mică firmă de servicii informatice. În privat e simplu: cine nu-şi face treaba, pleacă.

În instituţiile publice, însă, nu este aşa, pentru că cel mai sigur loc de muncă a rămas la stat”, se lamentează primarul.

Colac peste pupăză, cu numai o săptămână în urmă, Robu îi avertiza pe proprietarii clădirilor părăginite că îi pasc impozite uriaşe dacă nu trec la reparaţii.

Se dovedeşte cu vârf şi îndesat, însă, că tocmai municipalitatea e cu tema nefăcută în această chestiune.

În acelaşi timp, dacă după o simplă ploicică închidem trotuare cu nemiluita, ca să nu se lase cu capete sparte sau şi mai rău, avem o ditamai problema care se cere rezolvată cât mai urgent posibil.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Clădirile vechi din centrul Timişoarei se surpă văzând cu ochii. Colac peste pupăză, încep să cadă bucăţi şi din sediul municipalităţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *