CJT va lua taurul de coarne în privința poluării

deponeu

Prezentarea stării generale de sănătate a populației din Timiș le-a dat motive serioase de reflecție consilierilor județeni.

Datele prezentate în plenul CJT au evidențiat, printre altele, principalele cauze de mortalitate, pe primele trei locuri aflându-se, ca și până acum, bolile sistemului circulator, tumorile și afecțiunile sistemului respirator.

Un consilier județean a sesizat, însă, că unul dintre factorii care pot afecta serios sănătatea oamenilor – poluarea – nu este luat, deocamdată, în calcul de instituțiile abilitate. Au fost menționate două surse de poluare de care se plâng în mod special locuitorii județului: fabrica de anvelope Continental (aflată pe raza municipiului Timișoara) și deponeul de deșeuri de la Șanovița. Consilierul a propus o întâlnire între aleși, reprezentanții firmelor și autoritățile de mediu, în cadrul căreia problema poluării să fie cât de cât limpezită.

Despre fabrica de cauciucuri Continental, amplasată chiar lângă plămânul Timișoarei, Pădurea Verde, s-a vorbit foarte mult legat de poluarea pe care ar răspândi-o în aer, fiind organizate și câteva proteste. Chiar primarul Nicolae Robu a promis, de mai multe ori în ultimii ani, că dacă nu se va observa o îmbunătățire, va face demersuri pentru mutarea întreprinderii din oraș.

Ușor de zis, mai greu de făcut, pentru că instrumentele de măsură de care dispun autoritățile de mediu locale nu depistează nimic în neregulă. Mai mult, în luna martie a acestui an, reprezentanții firmei au anunțat că, așa cum arată rezultate unor analize făcute la un laborator din Germania, s-a redus mirosul neplăcut cu 80 la sută, în urma instalării unui sistem de filtrare în valoare de 10,5 milioane de euro.

Cu toate acestea, timișorenii din zonele Pădurea Verde, Calea Lipovei, dar și din cartiere mai îndepărtate de fabrică se plâng în continuare de mirosul neplăcut, dar și de senzația de iritare a căilor respiratorii. În mod logic, nici un miros nu apare spontan, ci prin răspândirea în aer a unor substanțe chimice, dar această constatare nu este suficientă pentru a fi luate măsuri. Analizele de mediu ies bine, iar angajații au parte de prime frumușele și asigurare de sănătate privată, astfel că, oficial, totul este în regulă.

Consilierul județean Liviu Borha a repus problema fabricii de cauciucuri pe tapet, propunându-i președintelui CJT, Sorin Grindeanu, să-i invite în fața aleșilor pe reprezentanții firmei și pe cei ai autorităților de mediu, pentru a da explicații asupra a ceea ce se întâmplă. De acord, în principiu, cu ideea, Sorin Grindeanu i-a recomandat lui Liviu Borha să facă demersuri similare și la Primăria Timișoara, pe al cărei teritoriu se află, de fapt, fabrica.

Deponeu ecologic sau groapă de gunoi?

Un al doilea factor de poluare sesizat de Liviu Borha, în urma plângerilor primite de la locuitori, este deponeul de deșeuri de la Șanovița, comuna Ghizela. „Se pare că acest obiectiv nu este exploatat în regim de deponeu ecologic, ci într-unul de groapă de gunoi. Am primit sesizări de la toate comunele din jur din cauza mirosului insuportabil”, a spus consilierul. El a propus, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanții firmei care se ocupă de depozitul de deșeuri.

Poluarea olfactivă, inexistentă în legi

Cu toate că simțul mirosului îi avertizează pe oameni că în aer se află substanțe care le pot afecta sănătatea, poluarea olfactivă nu este reglementată prin legile din România.

Prezența mirosurilor neplăcute, care pot fi determinate și de compuși organici volatili (COV), nu ar însemna, teoretic, și prezența în aer a unor substanțe nocive. Or, toată lumea știe ce periculos este să inhalezi aer în care există, de exemplu, vapori de vopsea.

Efecte asupra sănătății

Compușii organici volatili (COV) au efecte iritante asupra ochilor, nasului și gâtului, provocând dureri de cap, pierderea coordonării mișcărilor, greață, prejudicii ale ficatului, rinichilor și sistemului nervos central.

Anumiți compuși cauzează cancer și alterări ale funcției de reproducere la animale și om. Semnele-cheie și simptomele asociate cu expunerea la COV includ conjunctivite, disconfort nazal și faringian, dureri de cap, reacții alergice cutanate, respirație îngreunată, scăderea nivelului colinesterazei serice (enzimă sintetizată de ficat, a cărei concentrație în sânge scade în caz de insuficiență hepatică cronică), greață, vărsături, epistaxis, oboseală, amețeli.

Acestea fiind știute, poate ar fi bine ca autoritățile să ia mai în serios decât până acum problema mirosurilor neplăcute, mai ales în condițiile în care avem mai multe fabrici în Timișoara în preajma cărora se simt tot felul de izuri de chimicale. Pentru șirurile de pacienți de la cabinetele medicale, rapoartele de mediu „curate”, care corespund „normelor”, nu valorează nici cât o ceapă degerată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “CJT va lua taurul de coarne în privința poluării

  1. Groapa de gunoi de la Sanovita trebuie inchisa. Mirosul este insuportabil. Nimeni nu vine sa investeasca in acea zona, din cauza aceasta. Nu este normal ce isi permit politicieni. Rugam primarul de la Ghizela sa faca ceva si pentru noi, nu numai pentru buzunarele clasei politice. Si mai dorim, ca la Sanovita sa intre in functiune canalizarea. Nu inteleg ce dureaza asa de mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *