Cîțu: Există o soluție pentru Timișoara – Primăria poate lua un credit de la Trezorerie, iar cu banii să asigure căldura și apa caldă

Cîțu: Există o soluție pentru Timișoara - Primăria poate lua un credit de la Trezorerie, iar cu banii să asigure căldura și apa caldă

Există o soluție pentru Timișoara în acest moment, declară Florin Cîțu. Primăria poate lua un credit de la Trezorerie, iar cu banii să asigure căldura și apa caldă.

„Aș vrea să anunț că am fost acum la Ministerul Finanțelor Publice. A fost o discuție telefonică cu primarul Timișoarei, au găsit o soluție. E ordonanța pe care am dat-o anul acesta pentru a se putea împrumuta din Trezorerie. Sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz și căldură în Timișoara”, a spus Florin Cîțu.

El precizează că a fost la Ministerul Finanțelor Publice „pentru a arăta cum să acceseze acești bani”: „deci pentru Timișoara în acest moment există o soluție. Discuția a fost între Ministrul Finanțelor și domnul primar și sper să acceseze acest credit cât mai repede”.

Cîțu a precizat că Dominic Fritz avea deja posibilitatea de a lua credit, „poate nu știa, i s-a explicat”.

În acest moment, mai sunt „vreo 100 de milioane și ceva de lei la Trezorerie, poate să ia acești bani și apoi găsim o soluție”.

Marți, aproximativ 50.000 de gospodării din oraș și spitalele din Timișoara au rămas fără căldură și apă caldă, după ce s-a sistat furnizarea gazului către Colterm, compania de termoficare din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Mai multe scuze decât căldură de la Colterm. Timișorenii sunt furioși, iar calvarul ar putea continua după 1 noiembrie

Miercuri, primarul anunța că timișorenii racordați la Colterm vor avea din nou căldură pentru cel puțin 2 săptămâni, după care a informat că furnizorul de gaz cu care ajunsese la o înțelegere pentru contractul temporar nu mai dorește să-l semneze. Joi, Dominic Fritz a spus că un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat și Colterm va începe cât de repede să furnizeze căldură și apă caldă. În noaptea de joi spre vineri, spitalele au avut căldură, nu și locuințele. Acest contract e semnat până luni dimineață, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *