Cimitir unic în România, într-o localitate din Timiş

cimitir Nadrag

S-au dus demult vremurile în care orice român lega numele localităţii timişene, construită în jurul furnalului ridicat în zonă pentru a exploata minereurile din Munţii Poiana Ruscă, de acela al unei întreprinderi faimoase, “Ciocanul”, care producea de toate, de la caiele pentru potcoave la aragazuri şi la celebrele plite “Vesta”, nelipsite odinioară din gospodăriile autohtone.

În intervalul cuprins între anii 1880-1923, „Ciocanul“ dispunea de furnale, oţelărie, turnătorie, laminor, o uzină de valţuri şi una de maşini, dar şi o fabrică de maşini şi unelte agricole. Metalurgia este acum istorie în comuna de la poalele Padeşului, iar de trecutul industrial al regiunii îşi mai aduc aminte doar vârstnicii care l-au trăit.

Totuşi, puţină lume ştie că, tocmai datorită legăturii dintre satul de la marginea judeţului şi exploatarea fierului, Nădragul se poate lăuda, până în zilele noastre, cu un cimitir catolic unic în România, ale cărui monumente funerare, mai ales cele vechi, sunt confecţionate în principal din fontă chiar în turnătoria care funcţiona altădată în localitate.

“Înainte de Primul Război Mondial, peste 90 la sută din populaţia de pe aceste meleaguri era catolică. Cei dintâi colonişti germani au venit la Nădrag în urma descoperirii minereurilor de fier, în jurul anului 1845. Erau însoţiţi de preotul lor, astfel că primul lăcaş de cult romano-catolic s-a aflat în apropierea exploatărilor feroase din <<Dâmbul de fier>>. La început, deşi catolicii erau majoritari, iar proprietarii uzinei înfiinţate aici şi ai exploatărilor forestiere aparţineau aceleiaşi confesiuni, slujbele nu se ţineau într-o biserică adevărată, ci într-o casă simplă. Abia în 1927 s-a construit una, chiar în centrul localităţii, în curtea casei parohiale donate cu mult timp înainte de către Societatea de prelucrare a fierului Nădrag. Când un membru al comunităţii noastre religioase înceta în viaţă, era dus la locul de veci sus, pe deal. Multe dintre monumentele funerare sunt extrem de frumoase şi originale. Unele sunt decorate cu îngeri, minunat lucraţi în vremea în care pe la noi se făceau – comandă specială de transportat la Bucureşti cu alai de securişti – şi candelabre pentru casele lui Ceauşescu. Crucile sunt din fontă, la fel ca şi gărduleţele împrejmuitoare, doar că nimeni nu păzeşte locul şi, din păcate, vin unii şi comit aici acte de vandalism. Dispare tot ce poate fi vândut la fier vechi, iar ce nu distrug oamenii dispare din cauza timpului care trece. O parte dintre monumente sunt abandonate, iar urmaşii celor care-şi dorm somnul de veci pe deal la Nădrag nu se mai interesează de ele. E trist, dar cu nepăsarea n-ai cum să lupţi. Şi nici cu timpul. El nu iartă pe nimeni şi nimic”, ne spune părintele Iosef Hollschwandner, parohul romano-catolic din comună.

Doar el mai urcă, din când în când, panta spre locul unde îşi petrec eternitatea primii colonişti germani din zonă, sub dantelării metalice care mai povestesc, pe muţeşte, o istorie care se pierde şi ea, încetul cu încetul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Cimitir unic în România, într-o localitate din Timiş

  1. Daca tot ati avut drum la cimitirul catolic ,de ce nu ati facut si un reportaj cu casa parohului IOSEF Hollschwandner .Aceasta arata tot asa de jalnic de cand a cumparato ,creste o jungla in centrul localitati Nadrag.Nimeni nu ia nici o masura in privinta asta.

  2. Nu este unic. Probabil ați scris acest lucru pentru a atrage cititori ori pentru că nu cunoașteți și alte cimitire care sunt la fel. Păcat! Sunt unul dintre cei care citesc tot mai rar articole ale ziarului dvs. din cauza unor articole care sunt făcute fie de oameni care nu știu să facă o documentare, fie nu o fac, fie… mă opresc aici. E destul să mergeți la Anina – în oricare dintre cimitire – ca să vedeți lucruri similare. Aces articol mi-a amintit de unul, de prin anii ’90, când o „tânără speranță” a jurnalisticii bănățene, probabil acum cu „buletin de Banat”, scria de cartierul „Iosefini” din Timișoara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *