Cimitirul dintr-un sat timişean are câteva note aparte, care îl deosebesc de alte locuri de veci din județul Timiș. În acest cimitir nu doar că s-au petrecut întâmplări ciudate, dar locul are și o anumită unicitate care îl deosebește de altele.
Pe unele pietre de mormânt sunt descrise, în proză sau în versuri, ultimele zile de viață ale celor îngropați sau regretele acestora și asigurarea că veghează asupra celor vii.
”Acest obicei se practică în mod special la decesul persoanelor tinere”, spune Coriolan Constantin Vidac, localnic din Ictar (comuna Topolovățu Mare).
”Am plecat cu mare dor/, La spital ca să nu mor/ Marinel, nepot iubit/ Tare mult el a dorit/ Mai mulți ani ca să trăiesc/ Și pe Cristinel să-l cresc/ Dară moartea m-a răpit/ De la soțul meu iubit/ De la scumpa fiica-mea”.
”N-am cuvinte să pot spune/ Cum părăsii această lume/ Cum lăsai puiuții mei/ Știe numai Dumnezeu/ (…) Or și unde or pleca/ Mămică n-or mai avea/ Și s-or duce între lume/ Și n-au mamă cui îi spune/ (…) Și-acum soțul meu iubit/ Noi cu greu ne-am despărțit/ Eu zac tânără-n pământ/ Ție-ți las cu jurământ/ Cât pe lume tu mai stai/ De fete grijă să ai/ Că tu ești mamă și tată/ Ție îți las durerea toată”, sunt doar două exemple din scrierile care se găsesc pe unele socluri din cimitir.
”În urmă cu mulți ani, eu eram copil pe atunci, în cimitir umbla o femeie goală, iar aceasta se întâmpla îndeosebi seara și noaptea. Nu știu ce făcea – se spune că vrăji – însă, când opreau trenurile de navetiști în stație, ea ieșea fugind din cimitir. Toți o luau la goană”, își aduce aminte Coriolan Constantin Vidac. Femeia obișnuia să îi sperie și pe pescarii care își încercau norocul în râul Bega.
”Lăsau undițele acolo și fugeau mâncând pământul”, spune localnicul. Nu se știe ce o mâna pe femeie la aceste gesturi și nici dacă a făcut sau nu vreo vrajă-n cimitir. Cert este însă că acest loc de veci are povestea lui aparte.
