O comună timişeană se modernizează

Beba Veche

Autoritățile unei comune timişene au intenția de a moderniza centrul civic al localității, respectiv strada principală, inclusiv vechiul pod.

Conform inginerului constructor Doru Ardelean, consilier în cadrul Primăriei Beba Veche, proiectul avut în vedere va cuprinde rezolvarea canalizării pluviale și a accesului în gospodării, dar și amenajarea spațiilor verzi.

În privința podului care are trei secole de existență și pe care autovehiculele se pot deplasa doar pe un fir de circulație, respectiv cu înțelegere și răbdare din partea șoferilor, se dorește efectuarea unei expertize tehnice pentru a se determina capacitatea portantă.

În cazul în care concluzia va fi cea așteptată se dorește eliminarea parapetului actual, gros de circa 50 de centimetri, pe fiecare parte și consolidarea podului prin turnarea unei plăci armate. Prin desființarea parapetului existent și turnarea plăcii va fi posibilă circulația în ambele sensuri, pentru protecție putându-se monta un parapet nou metalic.

Cât privește finanțarea acestui proiect care vizează aducerea străzii principale la standardele și pretențiile locuitorilor de astăzi ai celei mai vestice așezări românești, demersurile pentru obținerea banilor necesari vor urma după ce se va contura o soluție tehnică și se va stabili obiectul clar al intervențiilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *