Posibilități de dezvoltare rezidențială într-o comună din apropierea Timişoarei

Și în reședința comunei Voiteg, ca și în alte localități din județul Timiș unde au existat solicitări de locuri de casă, s-a creat o stradă nouă, pe care sunt configurate peste 30 de astfel de loturi.

Majoritatea parcelelor sunt ocupate de casele edificate de beneficiarii acestor terenuri. Sunt, însă, și situații în care lucrările de construire nu au fost duse la bun sfârșit.

De asemenea, aici mai sunt disponibile nouă parcele, după cum ne-a declarat primarul Tudor Marinescu. Conform edilului local, nevoia de locuri de casă noi la Voiteg este cu mult mai mare, la primărie fiind depuse circa o sută de solicitări de terenuri pentru locuințe.

Deși, ca alte localități, și aceasta are o suprafață de pășune în intravilan, din cauza procedurilor greoaie și de durată, un nou perimetru pentru construirea de case nu se va contura prea curând. Cererea mare de terenuri demonstrează, însă, că localitatea Voiteg este o opțiune bună pentru a locui.

Argumentul principal este acela că se află la doar 35 de kilometri de municipiul Timișoara, adică la o jumătate de oră de acesta, unitățile industriale și de servicii din Calea Șagului fiind cele preferate de localnici pentru a munci.

De altfel, cei mai mulți locuitori din Voiteg lucrează aici și doar foarte puțini la Deta, oraș aflat la doar opt kilometri.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare