Centrul Multicultural din Timișoara, în pragul schimbării la față

centru multicultural

Lucrările la viitorul Centru Multicultural de pe strada Mărășești, un proiect despre care autoritățile timișorene vorbesc de peste cinci ani, pot începe, a anunțat, ieri, primarul Nicolae Robu, chiar la fața locului. Imobilul situat pe strada Mărășești nr. 5 are o suprafață de 4.300 mp și se află în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara.

Este datat din 1754- 1757, refăcut în secolul XIX și este înregistrat ca monument istoric. Destinația inițială a fost de spital municipal, primul de pe teritoriul actual al României, cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei, în prezent imobilul adăpostind parțial (în curs de relocare) o secție a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Lucrările de arhitectură, construcții și instalații prevăzute în proiect constau în: consolidarea monumentului istoric în vederea protejării acestuia; lucrări de realizare a două case de scară și patru ascensoare panoramice în curtea interioară; lucrări de igienizare și modernizare a tuturor spațiilor interioare, având în vedere trecerea de la funcțiunea de spital la cea de centru multicultural, prin lucrări de arhitectură și instalații generale interioare complet noi; lucrări de arhitectură la fațadele exterioare și interioare adiacente curții și relației urbanistice a acestora cu pietonalul Mărășești.

După demolarea corpului E aflat în stare avansată de degradare, subsolul acestuia se va păstra ca vestigiu arheologic. Se vor efectua și lucrări de amenajare a curții interioare, conferindu-i-se un caracter public, pentru desfășurarea unor evenimente culturale. În ansamblul refuncționalizat vor colabora patru entități culturale.

Astfel, la demisol și parter vor fi amplasate Muzeul Cetății și Centrul cultural polivalent, care va coordona întreaga activitate culturală a Timișoarei, inclusiv evenimentele legate de Timișoara Capitală Culturala Europeană. La etajul 1 și la mansardă se vor amplasa Centrul Cultural Francez și Centrul Cultural German. Conform estimărilor autorităților, Centrul multicultural va fi vizitat de peste 1.000 de persoane zilnic. Suprafața totală ce urmează a fi refuncționalizată este de 6.036 mp, valoarea lucrărilor se va ridica la 17.883.818 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de doi ani. Incursiune în istoria Cetății Timișoara Muzeul Cetății Timișoara, în suprafață de 2.594,92 mp, va găzdui expoziția permanentă proprie, alte expoziții temporare sau poate fi folosit ca sală didactică pentru popularizarea istoriei și culturii în rândul copiilor. Vor exista săli tematice, amenajate și mobilate corespunzător: flora și fauna Timișoarei; epoca pietrei – punctele de atracție vor fi reconstituirile butaforice; epoca bronzului; sala multimedia și un avatar cu scene pictate din arealul Timișoarei.

La intrare și ieșire vor fi două monitoare interactive de tip avatar care vor propune o imersiune 3D în interiorul cetății și al orașului. Sala va mai avea în dotare o masă interactivă de jocuri educative pe teme istorice și console individuale cu jocuri educaționale și de perspicacitate pe care copiii le vor putea accesa stând pe băncile puse la dispoziție; epoca fierului și civilizația dacică; epoca romană și civilizația sarmatică; epoca marilor migrații; evul mediu; magazin de suveniruri; sala torturii. Sala este împărțită în trei încăperi care prezintă cele mai cunoscute metode de tortură din evul mediu; perioada austriacă și Imperiul Habsburgic; perioada Imperiului AustroUngar; Primul Război Mondial; perioada interbelică și instaurarea administrației românești; Al Doilea Război Mondial; perioada comunistă; Revoluția din Decembrie 1989; premierele timișorene – evenimente speciale, invenții, premiere (de la personalități la realizări industriale sau culturale), care aduc prestigiu Timișoarei; sala machetelor; sala expozițiilor temporare sau itinerante; sala tezaurului.

Statuile din bronz care vor decora curtea interioară și zona pietonală din fața Muzeului vor avea rolul de a incita și a îndemna cetățenii să viziteze exponatele. Fie că sunt singure sau în grup, statuile trebuie să reprezinte personaje pitorești și specifice istoriei Timișoarei. Centrul cultural polivalent, în suprafață totală de 243,20 mp, va cuprinde: centrul de proiecte culturale, centrul de informare culturală, centrul de relații culturale internaționale, respectiv o galerie de artă și alte spații funcționale.

La Centrul cultural francez vor exista laboratoare lingvistice, birouri, arhiva, săli de consiliu, zona expo, biblioteca/ mediateca, ludoteca, săli de curs și alte spații funcționale. De asemenea, la Centrul Cultural German vor fi amenajate birouri, săli de ședințe, arhiva, sala multifuncțională, laborator lingvistic, biblioteca/mediateca și alte spații funcționale. La mansardă s-a prevăzut o sală de conferință comună franceză /germană în suprafață de141,55 mp.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Centrul Multicultural din Timișoara, în pragul schimbării la față

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *