Centru medical modern, într-o comună din Timiș. Va avea mai multe cabinete și locuințe de serviciu pentru medici

dispensar jamu mare

Într-una dintre comunele județului Timiș, autoritățile locale se preocupă de starea de sănătate a locuitorilor și investesc în renovarea unei clădiri ce va adăposti mai multe cabinete medicale, dar și locuințele de serviciu ale medicilor.

”În prezent, este un singur doctor la 3.000 de locuitori din toate satele: Clopodia, Ferendia, Gherman, Lățunaș și Jamu Mare. Dintre aceștia, în jur de 350 sunt copii până în 14 ani. Este un număr mult prea mare de pacienți pentru un medic de familie. De aceea, dorim să reușim să mai aducem încă unul. Totodată, vrem să avem și un stomatolog în sat”, declară Sandu Belea, viceprimarul comunei Jamu Mare.

În România, datele globale arată că sunt 2,5 medici la mia de locuitori, în timp ce în Uniunea Europeană media este de 3,4 doctori. Grecia oferă cel mai mare număr de medici pe cap de locuitor din Europa, având 6,1 medici la mie.

Lucrările de reabilitare ale centrului medical din Jamu Mare au început în martie 2016 și trebuiau finalizate în 24 de luni. ”Cred că în luna octombrie va fi gata”, a precizat Sandu Belea.

Potrivit locuitorilor comunei, investiția este bine-venită, mai ales că satele Ferendia și Clopodia sunt complet izolate, pe acolo ajungând doar microbuzele școlare și autobuzele care duc navetiștii la fabrici.

Vecinii ”binevoitori” percep o taxă de 100 de lei pentru o cursă de 15 kilometri până la Gătaia, de unde poate fi luat trenul spre Timișoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *