
Consiliul Județean Timiș are în execuție reabilitarea drumului județean 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg, în lungime de 7,7 kilometri.
Prin lucrările rutiere care fac obiectul acestei investiții se realizează o modernizare a infrastructurii, lățimea părții carosabile fiind prevăzută la șase metri, cu pantă transversală de 2,5 la sută și acostamente de un metru, cu pantă de patru la sută.
„Lucrările spre Charlottenburg sunt în plină desfășurare și se apropie de finalizare. Stadiul fizic al investiției este de peste 90 la sută, iar constructorul are termen până la sfârșitul lunii iunie să termine lucrarea.
La acest moment, sunt în curs de amenajare rigolele de scurgere a apei pluviale, sistemele de siguranță rutieră și trecerea la nivel de cale ferată Timișoara – Radna.
Acest drum este extrem de important pentru dezvoltarea turistică a zonei, deoarece Charlottenburg reprezintă unul dintre cele mai interesante obiective turistice din județul Timiș”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Pe sectoarele de drum unde structura rutieră existentă nu a avut lățimea suficientă s-au executat casete de lărgire, accesele la proprietăți și podețele aferente acestora, accesele agricole, intersecțiile cu drumurile laterale și podețele aferente, iar o parte din șanțurile naturale au fost și ele modernizate.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a drumului județean 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg este de 4.834.160 de lei, fonduri asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.
Cunoaștem șmecheria : drum asfaltat = explozie de prețuri la terenuri !!!