Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că acest zahărul ne îngraşă şi ne distruge dinţii. Recent, însă, numeroase cadre medicale au tras un semnal de alarmă, afirmând căacest aliment reprezintă mai mult decât „calorii goale”, fiind de fapt o veritabilă toxină şi întâia cauză a afecţiunilor grave ale lumii industrializate. „Zahărul ucide”, acesta este mesajul specialiştilor.
Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni.Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă.
CITEȘTE ȘI: ÎPS Teodosie, osanale pentru Putin: „M-am minunat câte jertfe au făcut Putin și Medvedev, și noi îi judecăm ca pe niște răufăcatori”
Lustig este profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, una dintre cele mai prestigioase şcoli de medicină din SUA.
Obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip II şi problemele cardiace sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de consumul de zahăr, afirmă profesorul Lustig. De aceea, el a demarat o campanie de informare susţinută referitoare la pericolul pe care îl reprezintă acest alimentl pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.
Mesajul său a ajuns la cele mai importante instituţii media din lume, printre care New York Times, CBS News şi NewScientist, iar prelegerea sa pe această temă, intitulată „Sugar: The Bitter Truth”, a înregistrat peste două milioane de vizualizări pe YouTube.
sursa: realitatea.net