Cea mai mare diferenţă între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate, de 4,5 milioane de lei, a fost găsită în Timiș

Analiză Reuters: România ajunge din urmă ţările vecine mai bogate, ajutată de fondurile europene

Cea mai mare diferenţă între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate a fost găsită în Timiș

Un timișean are de plătit statului un impozit de aproape 1 milion de de lei. Este cea mai mare diferenţă descoperită în august între veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate de ANAF la persoane fizice, respectiv 4,5 milioane de lei, spune președintele instituției Lucian Heiuș.

“Controlul veniturilor persoanelor fizice. În luna august, ca urmare a deciziilor emise, am descoperit diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi şi practic pentru care nu s-a plătit impozit de 18,9 milioane de lei. Impozitele stabilite suplimentar au fost de 4,6 milioane de lei.

CITEȘTE ȘI: Primul discurs către națiune al Regelui Charles al III-lea: „În timpul care mi-a mai rămas, din voia lui Dumnezeu, mă angajez să vă slujesc cu loialitate, respect și dragoste”

Cea mai mare diferenţă: aşa cum v-am obişnuit, vi le dau pe primele trei. Cea mai mare diferenţă a fost în judeţul Timiş, o diferenţă de bază impozabilă, practic dintre veniturile declarate/estimate de 4,5 milioane de lei. Impozitul stabilit a fost de un milion de lei”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.

Preşedintele ANAF a anunţat în iunie că instituţia va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane.

sursa: radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *