Ce se întâmplă cu majorarea salariului minim

salariu1

Guvernul a decis, joi, să lase următorului Executiv posibilitatea de a decide asupra măsurilor fiscale pe care vrea să le ia, inclusiv în privinţa majorării salariului minim, pe care a decis să-l menţină la nivelul acestui an, în caz contrar salariile s-ar fi înjumătăţit.

„Ordonanţa de Urgenţă stabileşte că în anul 2017 drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt menţinute la nivelul aferent lunii decembrie 2016, nivel care include toate majorările salariale aprobate în decursul acestui an şi devenite aplicabile după publicarea lor în Monitorul Oficial”, se arată în comunicatul de presă al Executivului.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a explicat de ce Guvernul a procedat la o prorogare termenului de implementare a măsurilor referitoare la salariul minim şi menţinerea acestuia la 1250 de lei, riscul în lipsa prorogării fiind diminuarea salariilor bugetarilor.

„Trebuie să facem câteva prorogări pe această lege , altfel salariile ar scădea, deoarece în 284 salariul de referinţă este de 600 de lei, iar salariile în sectorul public sunt calculate coeficient aplicat la suma de 600 de lei. Deci dacă nu prorogam (legea – n.r.) 284, atunci foarte multe salarii s-ar înjumătăţi”, a precizat Dragu.

Potrivit Legii 284/2010, salariile din sistemul bugetar se calculează la nivelul salariului minim din acel an, care era de 600 de lei. Prevederile acestei legi au fost prorogate începând cu anul 2010 până în prezent.

Dacă Guvernul Cioloş nu ar fi prorogat joi prevederile acestei legi, toate salariile pentru anul 2017 ar fi fost calculate funcţie de salariul minim de 600 de lei şi nu de 1250, cât este în prezent.

Executivul a decis, tot joi, prorogarea cu două luni a implementării unor măsuri fiscale.

„În această ordonanţă de urgenţă este vorba de prorogarea unor acte normative care au fost aprobate în anii trecuţi, în general înainte de criză, ele au fost în fiecare an amânate la implementare, au fost prorogate o data cu legea bugetului. În acest an, pentru că bugetul ar putea să vină deja în luna ianuarie atunci luăm această măsură de a amâna implementarea măsurilor aferente, practic lăsăm posibilitatea viitorului Guvern să îşi aplice politicile economice şi sociale aşa cum le consideră de cuviinţă”, a mai spus Anca Dragu.

Ea a mai precizat că Executivul a prorogat şi unele măsuri referitoare la neacordarea de premii, tichete de masa, tichite cadou, vouchere de vacanţă, indemnizaţie de ieşirea la pensie sau trecerea în rezervă sau retragere, menţinerea la nivelul acordat pentru luna decembrie 2016 a indemnizaţiilor de care beneficiază unele categorii de persoane, cota de contribuţie la Pilonul II de pensii la nivelul anului 2016 . precum şi decontarea a numai 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple pentru magistraţi şi revoluţionari.

Potrivit ministrului Finanţelor, Guvernul a mai prorogat până la finalul lunii februarie 2017 prevederilor din Legea educaţiei, conform cărora educaţiei îi va fi alocat un buget de 6% din PIB , iar cercetării 1% din PIB.

„Neadoptarea acestor măsuri pe care le-am inclus în acest act normative ar genera un impact de circa 49,1 miliarde lei, reprezentând 6,08% din PIB pentru 2017”, a mai spus Dragu.

Ministrul Finanţelor a anunţat cu nu au fost prorogate prevederile Codului Fiscal.

La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat că Executivul a creat spaţiul pentru ca politica următorului Guvern să poată fi îndeplinită.

„Este vorba de faptul că o prorogare de doar o lună, în condiţiile vacanţei parlamentare, ar fi putut pune în pericol capacitatea de a se adopta o ordonanţă de urgenţă de către următorul guvern. Două luni înseamnă exact timpul pe care ar putea să-l folosească orice guvern ar fi instalat, presupunând că s-ar instala un pic mai târziu. Dacă următorul guvern se instalează mai devreme va putea da o ordonanţă de urgenţă mai devreme decât acest interval”, a punctat Pîslaru.

Sursa: mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ce se întâmplă cu majorarea salariului minim

  1. CONDUCATORI NEBUNI ,PAI BINE MAI DOBI CAND ATI MARIT SALARIILE CU 10,15,SAU 20 LA SUTA VOI LE-ATI MARIT PE TOATE ADICA SI AIA CARE AU 20.000 LEI PE LUNA SI LA AIA CARE AU 1100 LEI PE LUNA MA REFER LA STAT CACI DACA NU STITI LA STAT SUNT PERSOANE CARE CASTIGA 6000, 11000,SAU 20000/LUNA SI AU ACELEASI PREGATIRE SI OCUPA ACEASI FUNCTIE INSA IN CADRUL UNOR ORDONATORI DE CREDITE DIFERITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *