Ce mai faci, Mihail Vakulovski?

Timişorenii care se vor afla marţi, la ora 18,30, la librăria Cărtureşti-Mercy vor avea ocazia să-l întrebe pe invitatul serii, Mihail Vakulovski, „Ce mai faci, scriitorule?”.

Seria protagoniştilor întâlnirilor desfăşurate în acest spaţiu sub genericul de mai sus continuă, aşadar, cu un om de litere născut pe 10 august 1972 în fosta URSS (Chişinău), absolvent, în 1994, al Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, cu doctoratul susţinut în 2002 la Universitatea Bucureşti.

Mihail Vakulovski este autor al cărţilor: „Nemuritor în păpuşoi” (poezie), „Nicolae Manolescu” (monografie), „Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie”, „Tatuaje” „odada” (poezie), „Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă), „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene”, „Autobiografie” (poezie), „”EUROCHIRURGIE” (teatru), „Portret de grup cu generaţia <> (Poezia)” (critică literară), „Tiuk! (antologie de proză Klu)”, „Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău” („rockman”). Este prezent cu texte în mai multe antologii din ţară şi din străinătate, dar şi traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsoţski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, Venedikt Erofeev).

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Premiul Soros pentru „Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground „Zona alternativă” pentru „Biblioteca Tiuk!” (2002), Premiul „Tomis” pentru cel mai bun traducător, Premiul „Timpul” (Chişinău) pentru cea mai bună carte de critică literară din 2010, pentru „Portret de grup cu generaţia <> (Poezia)”.

Este fondator al revistei web „Tiuk!”, pe care-o realizează de zece ani împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns