Ce îşi doresc cu adevărat copiii din centrele de plasament de Sărbători – “Dorinţa mea cea mai mare e să mănânc o porţie de cartofi prăjiţi”
Crăciunul se apropie, astfel că tot mai multe persoane fizice şi ONG-uri care vor să ofere o mică bucurie în perioada sărbătorilor se ocupă de pregătirea cadourilor pentru copiii aflaţi în situaţii dificile.
În unele cazuri sunt publicate scrisori în care aceștia menționează ce își doresc, iar în altele românii pun în pachete produse în funcție de buget, relatează ziare.com, conform oradesibiu.ro.
Natalie Ester, actriță la Teatrul Evreiesc de Stat, a relatat într-o postare pe Facebook experiența din trecut pe care a avut-o într-un centru de plasament, în încercarea de a-i încuraja să contribuie și pe cei care se gândesc că nu au bani pentru astfel de acțiuni.
CITEȘTE ȘI: UPDATE. Bărbatul a murit/Fiul unui procuror a încercat să îşi ia viaţa chiar cu arma tatălui
“Mi-am adus aminte de o întâmplare, citind acum, pe Facebook, despre acțiunile pe care oamenii le demarează pentru copii, de sărbători.
Mergând eu prin centre de plasament și întrebând copiii ce își doresc ei cel mai tare, m-am izbit de tot felul de răspunsuri. Unii (majoritatea) își doreau tablete, telefoane, jocuri.
Sunt centre și centre. Copii și copii. N-am să-l uit niciodată pe cel care s-a uitat în ochii mei și mi-a spus din adâncul ființei lui: “dorința mea cea mai mare e să mănânc o porție de cartofi prăjiți. Nu am mai mâncat cartofi prăjiți de foarte mulți ani”.
M-am uitat șocată la îngrijitoarea de lângă el.
“E scump uleiul, doamnă. Nu le dăm cartofi prăjiți”.
Am scris rândurile astea conștientă că mulți dintre noi n-om avea nimic consistent în conturi și n-avem de unde scoate tablete și telefoane.
Dar și o sticlă de ulei poate uneori împlini cea mai mare dorință a cuiva.
PS: dacă nu știți ce, cum, cui, sunt aici. Întrebați-mă”, a scris actrița pe Facebook.
“Putem dacă vrem, unii mai mult, alții mai puțin”
În comentarii, cei care o urmăresc pe actriță pe Facebook au relatat experiențe emoționante.
“Pentru mine crunt a fost când mi-a spus o pereche de ochi triști că și-ar dori să fie el băiețelul meu. M-a rupt în două.”
“- Ce-ți dorești de Sărbători? Întrebare (reală) adresată de mamă, unei fetițe de 7 ani.
– Să fii fericită, mami! Să nu mai plângi…
Măcar de Sărbători să readucem în suflete, bucuria de a nu se simți singuri. Copii, vârstnici… Doar dăruind putem cu adevărat să ne simțim luminați de Spiritul Crăciunului… nu?”
“La 12- 13 ani i-a cerut lui Moș Crăciun pastă de dinți, am citit scrisoarea și m-a zguduit. Am început cumpărăturile.
Este un bun moment de reflecție pentru mine care mă mai plâng că am de plătit facturi, uitând să fiu recunoscătoare că am pentru ce și mai ales cu ce.
Da, pe mine mă ajută să îmi reamintesc smerenia.”
“Am mai văzut undeva, un centru pentru copii care a făcut o postare de genul: “doriți să faceți o pomană celui trecut în neființă? În loc să va bateți capul cu toate, pentru o sumă între X și Y noi facem cumpărăturile, meniul, gătim pentru centrul X. Astfel hrăniți (nu mai știu câți) copii.”
Pentru masa asta urmau să aducă și preotul să sfințească masă. Mi se pare genial.”
“Anul trecut m-a bușit plânsul citind o scrisoare pentru Moș Crăciun în care o fetiță îl ruga să-i aducă săpun. Săpun, măi.
Suntem niște norocoși, cei ce-avem familii aproape, suntem întregi și putem mânca biscuiți și cartofi prăjiți și..”
“Cel mai greu a fost când o mogâldeaţă mică mi-a zis “mama” și o altă mogâldeaţă de fetița de 6 ani (fata unei voluntare) vine la mine și mă întreabă dacă poate să meargă acasă la ea micuţa să fie surioara ei că o să împartă tot ce are cu ea.”
“Un îndemn atât de elegant și emoționant….hai că putem dacă vrem, unii mai mult, alții mai puțin.”
“Am văzut și eu un reportaj de genul ăsta. Acolo era vorba de o mamă cu muuulți copii, dintre care o fetiță a spus că ar vrea piure de cartofi cu carne. N-are cum să nu te bufnească plânsu’. Dar avem pensionari de 45 de ani, și pensii speciale. Tot e ceva, nu?!”
