Ce gol a înscris Grindeanu şi ce puţin s-a bucurat…

Grindeanu

Am văzut de mai multe ori tipul ăsta de faze. Un fotbalist înscrie un gol foarte important, dar nu se bucură de reuşită. Motivele sunt ba că a jucat cândva la echipa adversă, ba că trece printr-o stare mai proastă, ba că are o criză existenţială sau, pur şi simplu, nu există motiv

Golul a fost senzaţional, tribunele îl aclamă, dar el rămâne mut, ca un jucător de şah, nu ca un fotbalist. Cam la fel se întâmplă şi cu Sorin Grindeanu, fostul premier bănăţean, care a înscris, zilele trecute, un gol la care puţini se mai aşteptau. Profeţia sa din urmă cu şase luni s-a adeverit întocmai şi succesorul său, Mihai Tudose, a fost înlocuit, aşa cum declara, atunci, Grindeanu:

„Mihai Tudose trebuie să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni, când îi va veni rândul. Eu ştiu că lui Mihai îi place şahul, aşa că să pregătească foarte bine mişcările viitoare”.

La fix s-a îndeplinit previziunea lui Grindeanu, cam la fel cum în fotbal ar însemna ca un şut de la peste 30 de metri să ajungă exact la încheietura barelor. Iar marcatorul, cum ar fi firesc, fuge spre tribune, se urcă pe garduri şi savurează îndelung momentele de „standing ovation”.

„Ce v-am zis, vedeţi că am avut perfectă dreptate?”, ar fi fost reacţia celui căruia i s-a adeverit o asemenea profeţie. Ei bine, după această reuşită fenomenală, Grindeanu nu s-a bucurat deloc, preferând să rămână tăcut, asemenea jucătorului de şah din jocul preferat de Mihai Tudose.

Când alţii ar fi urcat pe garduri, fostul premier a rămas inflexibil, de parcă nu îşi mai dorea aşa de mult un gol atât de spectaculos. Pentru că, spre deosebire de fotbal, în politică, un şut pe lângă poartă poate fi uneori mai preţios decât un gol de la peste 30 de metri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *