Cazul comorilor dacice. Cum a scăpat de închisoare interlopul sârb care a traficat brățările de aur

bratati dacice

Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea sentinţei definitive în cel mai complex dosar al traficanţilor de comori antice, furate din cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Din 2008, zece oameni au fost judecaţi pentru infracţiuni legate de traficul de obiecte de patrimoniu, statul român estimând prejudiciul produs de aceştia la peste 6,6 milioane de euro.

Din cauza duratei procesului, a schimbărilor intervenite în Codul Penal şi a prescrierii unor infracţiuni săvârşite la sfârşitul anilor 1990, majoritatea inculpaţilor au fost achitaţi.

Doar unul dintre ei, Călin Corhan, a primit trei ani de închisoare.

Un caz aparte al dosarului traficanţilor de comori dacice din Munţii Orăştiei a fost al inculpatului Ilic Ljubisa (59 de ani), acuzat că a traficat şase brăţări spiralice din aur, provenite de la braconierii siturilor arheologice.

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au susţinut că în perioada 1998 – 2007, Ilic Ljubisa, „a primit în mod repetat şi a ajutat în vederea valorificării, următoarele bunuri arheologice: patru brăţări dacice din aur, de 982,20 gr. (392.400 Euro), 1076,72 gr. (430.400 Euro), 1.115,31 gr. (446.000 Euro), 927,98 gr. (370.800 Euro), în valoare totală de 1.639.600 Euro şi două brăţări dacice din aur, de 1.200 gr. (478.400 Euro) şi 1.139 gr. (454.400 Euro) în valoare de 932.800 Euro”, se arăta în dosar.

Brăţările de aur au fost primite de la Nedelcu Mugur Niu, susţineau anchetatorii, condamnat într-un alt dosar al comorilor dacice, şi făceau parte din loturile celor 15 astfel de artefacte scoase la iveală de braconieri în anii 2000 – 2001 din Sarmizegetusa Regia.

Patru au fost vândute în SUA, iar două în Elveţia, toate fiind apoi răscumpărate de statul român. Pentru faptele sale, sârbul a fost condamnat în 2015 la cinci ani de închisoare, la Judecătoria Deva.

În martie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul acestuia şi a decis achitarea sa, în urma prescrierii infracţiunilor de tăinuire, stabilind ca acesta să plătească 283.749 euro, reprezentând cheltuieli ocazionate cu repatrierea şi expertizarea brăţărilor dacice nr. 1, nr. 2, nr. 3 şi nr. 4. Pentru celelalte două brăţări nu a putut fi pus să achite despăgubiri.

 

zhd.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *