Casă făcută scrum de un incendiu violent

Casă făcută scrum de un incendiu violent

Un incendiu violent a cuprins, sâmbătă, o casă și două anexe gospodărești în localitatea bihoreană Sântion.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat sâmbătă dimineață că 3 case ard în Sântion.

Când au ajuns forțelor de intervenție, flăcările se manifestau deosebit de violent la întreaga locuință și la două anexe, existând un risc ridicat de extindere a acestora la casele aflate în apropiere.

Cei 25 de pompieri trimiși acolo au intervenit aproximativ o oră și 25 de minute pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Echipajul de paramedici a dat primul ajutor proprietarului locuinței, care a suferit o arsură la cap, și altor două persoane, care au suferit atacuri de panică, toți trei refuzând ulterior transportul la spital.

CITEȘTE ȘI: Tânără de 18 ani, cercetată pentru dare de mită. I-ar fi băgat polițistului examinator 100 de euro în dosar, pentru a promova examenul auto

„Flăcările au afectat locuința în totalitate, anexa din cadrul gospodăriei, o anexă din cadrul gospodăriei învecinate și cca. 20 de metri liniari din pazia acoperișului unei case aflate în apropiere. Echipajele de pompieri acționează în continuare la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și pentru cercetarea cauzei probabile de producere a evenimentului”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *