Cartierul Cetate – O lume în oglindă. Timişorenii sunt aşteptaţi la Vicariatul Ortodox Sârb din Piaţa Unirii

Timișorenii sunt invitaţi să răspundă la sondajul anual „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”. Se oferă premii

Cartierul Cetate – O lume în oglindă. Timişorenii sunt aşteptaţi la Vicariatul Ortodox Sârb din Piaţa Unirii

Timişorenii sunt aşteptaţi luni, 31 octombrie, de la ora 19, la Vicariatul Ortodox Sârb din Piaţa Unirii, unde vor avea ocazia de a experimenta istoria şi patrimoniul unui oraş, printr-o călătorie atipică în trecut, cu ajutorul artei şi al tehnologiei de ultimă generaţie.

”Porneşte alături de noi într-o călătorie în timp, să cunoaştem nuanţele Timişoarei de altădată, prin poveşti mai puţin ştiute. Vom spune, în paşi de dans, povestea unui personaj feminin, Mariana. Aceasta este o fetiţă care a copilărit în cartierul Cetate, în perioada interbelică, şi care, mai târziu, va deveni prima soţie a filosofului Mihai Șora.
Povestea a fost spusă de Mariana la vârsta maturității depline, 84 de ani, în cadrul unui interviu realizat de doamna Smaranda Vultur, în anul 2001. Te ajutăm să îţi imaginezi oraşul din alte vremuri prin dans şi elemente de realitate virtuală şi augmentată.

Spectacolul de luni face parte din seria de evenimente dedicate programului cultural Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023, desfăşurate în cadrul proiectului Spotlighting Timisoara’s Heritage through Dance/ Descoperă patrimoniul Timișoarei în pas de dans, proiect co-finanţat de Primăria Municipiului Timişoara prin Centrul de Proiecte, realizat de Clubul de Dans Sportiv Magnum Team, în colaborare cu Universitatea Politehnica şi Muzeul Naţional al Banatului.

Regia spectacolului este inspirată din expoziţia <<Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Cetate – o lume în oglindă>>, organizată chiar în acest an, de Muzeul Banatului şi Universitatea Politehnica, care are la bază selecţia de texte literare culese de prof.univ.dr. Smaranda Vultur şi asist.univ.dr. Roxana Rogobete, amintirile din istoria orală timişoreană valorificate de Grupul de Istorie Orală şi Antropologie Culturală.

CITEȘTE ȘI: Parcul Botanic va fi redeschis în 4 noiembrie

Aspectul inedit va fi oferit de utilizarea tehnologiei digitale şi a elementelor de realitate augmentată, elemente realizate de studenţii din echipa proiectului <<Spotlight Heritage Timișoara>>, de la Universitatea Politehnica”, anunţă organizatorii evenimentului.

Foto: Dreamstime.com


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *