Carnagiu în vestul țării. Trei tineri morţi după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un TIR. Vehiculele au luat foc

masina arsa 1

Trei tineri din judeţul Bihor au murit, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident petrecut pe DN 1, pe raza localităţii Gheghie, după ce maşina condusă de unul dintre ei a lovit un TIR, apoi vehiculele au luat foc.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a produs după ce şoferul autoturismului a pătruns pe contrasens.

„Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crişului, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare la condiţiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, judeţul Vâlcea”, a spus Alina Dinu.

În urma impactului, autoturismul şi cabina TIR-ului au luat foc, iar cei trei tineri au murit carbonizaţi în interiorul maşinii.

 

mediafax.ro

 

foto alesdonline.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *