Caraş-Severinul şi-a făcut Imn! Vezi videoclipul

imn

„Frumusețea locurilor natale, a oamenilor cu obiceiurile și tradițiile lor nemuritoare, într-un Caraș-Severin fermecător, ne-a determinat pe noi, cei care muncim la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, să lansăm un Imn al Carașului, cântat de Ramona Vița împreună cu Orchestra «Virtuozii Semenicului»”, scrie pe pagina de Facebook a instituţiei cărăşene de cultură.

Contactat telefonic, managerul Ioan Benga ne-a spus că ideea unui Imn al Caraşului îi aparţine, pentru că, aşa cum Banatul are un imn cântat de Petrică Moise, şi Banatul de Munte, respectiv judeţul Caraş-Severin, merită să aibă unul.

„Vorbim prea puţin de Banatul de Munte, care e judeţul nostru de fapt, un ţinut cu frumuseţi deosebite şi cu oameni pe măsură. Pentru acest imn, am avut discuţii cu Ramona şi Petrică Viţa, cu poetul Costel Simedrea şi cu solista Maria Garaş, pentru versuri, poate că mai trebuie puţin scurtat, melodia fiind una de horă. De câtva timp, prin spectacolele pe care le-am susţinut, am încercat să-l facem cunoscut, să-i facem şi pe oameni să-l cânte. Prima oară acest lucru s-a întâmplat în 2019, la spectacolul «Mândru mi-s că-s bănăţean», de la sfârşitul anului, susţinut la Cinematograful «Dacia» din Reşiţa, apoi la Festivalul «Velişcu Boldea» de la Bucoşniţa. În perioada aceasta tristă, încercăm să dăm ceva oamenilor, iar noi, ca instituţie, încercăm să ne facem văzuţi, fiindcă avem multe de spus”, a precizat Ioan Benga.

CITEŞTE ŞI: Grecia își deschide granițele pentru turiștii din 5-6 țări, printre care și România

Videoclipul Imnului Caraşului s-a făcut, aşa cum au procedat în această perioadă mai mulţi muzicieni, de la domiciliul fiecărui artist, în aceasta constând, în parte, şi originalitatea sa.

argument.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Caraş-Severinul şi-a făcut Imn! Vezi videoclipul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *