Când proiectele se întâlnesc cu neprevăzutul… Ce se întâmplă într-o comună timişeană

remetea mare 5

De ceva timp, primăria unei comune timişene poartă negocieri cu parohia ortodoxă și cu Mitropolia pentru efectuarea unui schimb de teren necesar pentru construirea unei grădinițe noi. Până una-alta, însă, vremea a făcut ravagii și a impus intervenții neprevăzute, lăsând în plan secund acest demers.

Când afirmăm aceasta ne referim la furtuna de duminică, 17 septembrie, care a lăsat urme în zona publică din comuna Remetea Mare. Astfel, biserica ortodoxă din localitatea reședință a fost luată de vânt (în imagine), iar în satul Ianova, vântoasa a afectat grav acoperișul școlii gimnaziale.

Pentru repararea ambelor stricăciuni, autoritatea locală a luat câteva măsuri. În cazul lăcașului de cult s-a cerut de la parohie un deviz, pentru ca să se facă o suplimentare de buget, bani cu care să fie refăcută turla. La școală s-a intervenit imediat pentru repararea acoperișului, elevii fiind mutați temporar în căminul cultural, pentru că și tavanele de rigips din două clase au căzut din cauza ploii.

Primarul Ilie Golubov spune că acoperișul a fost afectat în proporție de 80 la sută. De altfel, conform edilului local, în acest sat furtuna a fost atât de puternică, încât 40 le sută dintre case au au avut de suferit stricăciuni. De săptămâna viitoare, declară primarul, echipa de meșteri va începe și reabilitarea interioară a școlii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *