Camera de Comerţ timişeană, implicată activ într-un parteneriat concentrat pe schimbările climatice

CRAFT

Una dintre realizările notabile ale Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT) este implicarea, ca unic partener național, în programului Climate KIC. Este vorba despre cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa, concentrat asupra schimbărilor climatice, format din companii dinamice, instituții academice de renume, precum şi de organizaţii din sectorul public.

În prima jumătate a acestui an, CCIAT a continuat să se implice în derularea programului, prin facilitarea şi integrarea activităților sale în România. Astfel, Camera timişeană participă la derularea mai multor pachete de servicii, printre ele numărându-se Programul de accelerare pentru start-up-urile inovative, facilitând transpunerea de idei în afaceri, prin accesul la rețeaua internațională Climate KIC, beneficiarii săi având şi posibilitatea obținerii unui sprijin financiar direct (grant) de până la 20.000 de euro.

Programul Pioneers Into Practice este o altă componentă a Climate KIC, care își propune să le ofere experților din domenii legate de schimbările climatice o experiență în tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, printr-o combinație de învățare bazată pe practică și ateliere de lucru. Mai exact, „pionierii” sunt încurajați să iasă din zona de confort, să efectueze stagii în sectoare de activitate diferite de cele în care activează și să dezvolte o abordare interdisciplinară.

Climate Launchpad este un alt pachet de servicii în care s-a implicat CCIAT, fiind vorba despre cea mai mare competiție de idei din domeniul tehnologiilor „curate”, finanțată de Climate KIC. Misiunea competiției este stimularea potențialului de tehnologii inovative din Europa și crearea de oportunități pentru inovatori, în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice.

Scopul este accelerarea inovațiilor care conduc la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon. CCIAT a facilitat participarea gratuită a 20 de experți în tematicile vizate de Climate KIC la cursuri de lungă și scurtă durată, organizate de universități de prestigiu din Europa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *