Călin Dobra a preluat oficial șefia PSD Timiș

calin dobra

Aflat în vizită la Timișoara pentru pacificarea filialei PSD Timiș, Marian Neacșu, secretarul general al social-democraților, nu a avut parte de prea multă liniște. Ședința de la sediul partidului, la care au luat parte membri din conducerea organizației, precum și primari din teritoriu, nu a fost deloc una pașnică.

S-au spus adevăruri neplăcute în spatele ușilor închise, dar, la final, declarațiile au fost pacifiste. Încercarea de a impune o conducere de la „centru” nu a avut succes, iar Călin Dobra a preluat frâiele în PSD Timiș.

„La nivelul organizației județene am decis să rămânem exact în situația în care suntem acum, adică domnul Dobra să rămână să administreze treburile curente ale organizației, iar la nivel de BPJ-uri să rămânem exact cum suntem acum. Eu voi susține această variantă la BPN-ul național, iar domnul Dobra va rămâne să conducă filiala”, a spus, după încheierea întâlnirii, Marian Neacșu.

Atitudinea secretarului general a fost destul de nuanțată. „Au avut luări de poziție aproape toți cei prezenți în sală și trebuie să recunosc că pozițiile lor au fost și constructive, și foarte corecte.

Nu am venit de la București nici cu gândul de a impune pe cineva la organizație, nici pentru a exclude pe cineva. Am venit să mă asigur că aici lucrurile continuă la fel de bine ca până acum. Mi s-a părut nepotrivit ca la Timiș să vină un președinte din altă parte, și cu atât mai mult de la Arad. Am considerat că domnul Andea poate să ajute la coordonare, dar ar fi un președinte de duminică și noi nu acceptăm așa ceva, dat fiind faptul că deține în paralel o funcție de secretar de stat”, a mai declarat Neacșu.

În același timp, Sorin Grindeanu a anunțat că va contesta demiterea sa din funcția de președinte al PSD Timiș și vrea ca aceasta să fie discutată în comisia de arbitraj a partidului. În cazul în care nu se va accepta această soluție, Grindeanu este dispus să tranșeze războiul cu conducerea PSD în fața instanței.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *