Câini omorâţi cu cruzime. Polițiștii îi caută pe autorii măcelului, care riscă să ajungă după gratii!

Mai mulți câini fără stăpân au fost uciși cu cruzime. Trupurile lor pline de sânge au fost aruncate pe un teren viran din zona cartierului Aeroport, din Petroşani, unde au fost descoperite de cei care le mai dădeau de mâncare acestor animale.

Oamenii sunt șocați și nu înțeleg cine a putut să comită o asemenea faptă de o cruzime fără margini și nici de ce ar face cineva așa ceva. Câinii au găuri în ei și sunt plini de sânge, povestesc oamenii și, cel mai probabil, au murit în chinuri groaznice.

Polițiștii au declanșat o anchetă, împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar – Veterinare, iar dacă vor fi găsiți, vinovații riscă să ajungă după gratii, potrivit Legii 205/ 2004 republicată privind Protecția Animalelor, fapta constituind infracțiune, scrie informatiavj.ro.

Foto: informatiavj.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns