Bugetul pentru pacienții în stare gravă crește cu peste 35% în 2026

Cazuri neraportate de infecții nosocomiale în Caraș-Severin

Bugetul pentru pacienții în stare gravă crește cu peste 35% în 2026

Pacienții internați în secțiile ATI, cei cu AVC sau infarct miocardic acut, precum și nou-născuții în stare gravă vor beneficia în 2026 de resurse suplimentare și de noi programe, inclusiv chirurgie robotică.

Ministerul Sănătății va aloca 475 de milioane de lei pentru Programul Național de Acțiuni Prioritare destinat pacienților critici, a anunțat marți Alexandru Rogobete. În 2025, bugetul programului a fost de 350 de milioane de lei.

„Sunt zone în sistemul de sănătate unde fiecare minut face diferența între viață și moarte. Acolo unde ajung pacienții cei mai critici, presiunea nu este teoretică. Este zilnică, continuă și reală. Finanțarea acestor zone nu este opțională. Este o responsabilitate directă”, a scris Rogobete pe rețelele sociale.

Potrivit ministrului, „este cel mai mare buget destinat acestor programe în ultimii zece ani, reprezentând o creștere de 125 de milioane de lei, adică peste 35% față de 2025”.

CITEȘTE ȘI: Sportivii de la CS Șomo KickBoxing, performanțe la cel mai înalt nivel

Programul sprijină secțiile de ATI, pacienții cu accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic acut, neonatologie, arsuri grave, politraume, dar include și noi programe precum chirurgia robotică.

„Această creștere înseamnă resurse suplimentare pentru spitalele care duc cea mai mare presiune, echipe medicale mai bine susținute, acces mai rapid la tratamente salvatoare și capacitatea de a interveni atunci când fiecare minut contează”, a explicat Rogobete.

Ministrul a menționat că, deși finanțarea este mai mare, sistemul de sănătate are nevoie în continuare de investiții, de organizare și de schimbare de mentalitate, pentru a asigura intervenția rapidă atunci când fiecare minut contează.

„Nu spun că este suficient. Sistemul are nevoie în continuare de investiții, de organizare și de schimbare de mentalitate. Dar direcția este una clară și consecventă”, a transmis Rogobete, potrivit Mediafax.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *