Bucate bănățene muzică bună la Muzeul Satului

Muzeul Satului Bănățean organizează, la acest sfârșit de săptămână, Festivalul Culinar Multietnic, cu deschiderea oficială vineri, la ora 13.

Pe parcursul celor trei zile cât durează manifestarea vizitatorii se vor putea delecta cu specialități culinare din zonă, cu bucate din șpaisul bănățean și cu roadele muncii agricultorilor din regiunea noastră.

Pentru un plus de bună dispoziție, pe durata evenimentului, pe scenă se va derula un program de muzică și dansuri, între orele 15 și 19.

Vor participa Daliana Georgiana Tătar, Sebastian Râmneanțu, formația condusă de Marius Filipescu, ansamblul „Ghiocelul”, Maria Borțun, Ion Luca Jurjescu, Marius Matei, trei ansambluri din Deta (Sveti Nikola, Margaretta și Edelweiss), Alina Stancu, ansamblul Datina din Ghiroda și Dan Necșa.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Bucate bănățene muzică bună la Muzeul Satului

  1. Am trecut pe acolo azi și am aflat cu mare neplăcere ce înseamnă să nu îți mai auzi nici gîndurile. Pe scenă, o jună zbiera de parcă cei de la protecția copilului din Norvegia voiau să îi ia copii de acasă. Cred că nu are nici o importanță limba în care urla. Am încercat să cumpăr cîte ceva dar nu a fost nici o șansă să mă înțeleg cu cei care încercau să vîndă ceva, zgomotul era atît de mare încît nici ei nu înțelegeau ce vreau eu nici eu nu auzeam ce spun ei ! Continui să mă întreb care e farmecul și pentru ce , noi toți, plătim o grăpmadă de bani unor maimuțe urlătoare, prin intermediul unei alte maimuțe urlătoare și vopsită și a cetei lui de hoți, mult mai mare decît cea a lui Ali Baba ! Păi bine măi neisprăviților, nu trebuia oare ca vreunul din bulangii plătiți inutil din banii noștri să fie acolo în încercarea de supraveghere a evenimentului și să atragă atenția cîntecacilor care se manifestau că sînt departe de a fi Deep Purple sau Pink Floyd deci ar trebui să coboare volumul la un nivel care să permită măcar vizitatorilor să se înțeleagă cu comercianții care au plătit și ei niște bani ca să nu se poată auzi cu clienții ! Din păcate, încă o bătaie de joc marca Robu & cei 4000 de hoți pe care îi păstorește la adresa timișoreanului de bun simț ! Păcat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare