Crâșma „La Livache”

De când se zvonește că noua firmă „La Mișulică” e ca și gata, doar farba să i se mai usuce nițel, trec tot mai des pe Strada Politică pentru a surprinde momentul. Dar, răbdare, și mărul din pomul de lângă drum cade numai când s-a copt. Ca să cadă prematur trebuie să fie sfredelit de minim un vierme.

Nu e cazul la noi, unde „toate sunt sub control”. Ultima dată, când am trecut pragul acestei crâșme, mesele erau goale, proaspăt spălate, cu buretele, de toată mizeria. Sunt frapat de faptul că scârție strident… balamaua. Înăuntru nu era decât fata de la tejghea, stătea într-un colț, pe gânduri ori doar plictisită.

Probabil că am fost primul mușteriu din acea zi. A fost însă tare dezamăgită dacă a văzut că îmi rotesc privirea în cerc și dau să plec. „Pe Nea Nelu îl caut, îi spun femeii din ușă. Mai trece pe aici?”. „Mai. Dar rar”, îmi răspunde din colțișorul ei umbrit dama. Abia acum îi văd fața ca de păpușă.

„Să fi întinerit de cât timp face serviciu?”, mă întreb. „Poate”… Femeia dă din umeri. Apoi, întreabă: „Care?” Îi fac semn cu un deget în sus. „Nicio șansă, îmi spune Barbie de partid. I-a băgat pe toți în ședință”. „Chiar? Dar ăștia par să nu mai asculte de nimeni”. Ies repede la aer, că nu-mi priește aerul închis.

Din capătul străzii vin doi cu o scară pe umeri. Un al treilea pare a aduce sub braț o firmă nouă. Trec strada și îi aștept. Acolo nu e nimic, doar un teren viran. Îi văd că desfac scara și leagă cu un capăt de sfoară de ea noua firmă. „Uite, bă, îmi zic, ăștia n-au nimic în prăvălie, dar fac concurență!”

Bag de seamă că, uneori, și vidul se vinde bine la creduli. Merge la fel de bine ca minciunile și ca promisiunile fără acoperire de vizavi.

Între timp, aflăm că Livache și Mișulică și-au dat mâna, doar nu e nimic între ei. Îmi continui rondul pe Strada Politică, așteptând să se pună lucrurile în mișcare, să se întâmple ceva. Dar… nimic. Doar că se anunță o iarnă grea și parcă deja bate un vânt polar.

Mă întorc de pe Aleea Opoziției, unde între timp au mai venit vreo trei echipe cu scară și cu firmă. Întâi scăririle au fost aliniate una după alta, dar cum se tot certau care să fie în față, e bine că până la urmă s-au aliniat la carosabil după rezultatele din alegeri. Când am ajuns din nou mai aproape de crâșmă, doi mușterii scoteau o masă pe trotuar.

După ei a venit bufetiera și le-a pus câteva rânduri de halbe pe masă din care au sorbit în picioare zgribuliți. Abia când a apărut și al treilea, am sesizat că mușteriii aceia erau, de fapt, constructorii primei prăvălii cu scară de vizavi. Curând au mai fost scoase alte mese, pe care s-au pus alte halbe cu guler.

Ajuns la ușă, am intrat. Era un fum de puteai să-l tai cu cuțitul. Mușteriii de aici stăteau în picioare cu câte o halbă în mâinile lor drepte. Din când în când aplaudau cu stângile doi câte doi. Când s-a ivit Livache însuși după tejghea, atmosfera până atunci foarte încărcată, tensionată, parcă a amuțit.

Acesta a dat cuvântul bufetierei, care a zis că toate halbele vor fi umplute din nou, dar numai din 2019. Un alt ropot de aplauze, tot de stânga, a cuprins încăperea. În acel moment, cei de afară au dat să intre înăuntru, dar nu mai era loc nici unde să arunci un băț de chibrit ars. Așa că s-au reîntors printre mașini pe trotuarul de vizavi.

Ca și mine și alți curioși și-au zis că nu e de noi aici și, de aceea, ne-am luat tălpășița. Eu m-am îndreptat spre casă cu gândul să deschid televizorul pentru urmări în siguranță desfășurarea luptei politice și a celei împotriva corupției. Dar alții nu s-au mai oprit decât dincolo de granițe, acolo unde reclamele sunt cu mult mai îmbietoare.