Video: Bomba sexy care a aruncat în aer Timișoara, în vremea lui Ceaușescu. Imagini dintr-un concert istoric

Bomba sexy care a aruncat, la Timișoara, in aer Banatul, în vremea lui Ceaușescu

În 1984, când românii făceau cunoștința cu întreruperile de curent și raționalizarea alimentelor, un eveniment excepțional a tulburat cenușiul vieții timișorenilor. Concertul divei iugoslave LEPA BRENA la Timișoara a provocat o explozie de entuziasm până în pragul isteriei, de care până și autorităților comuniste le-a fost teamă.

În 1984, LEPA BRENA era mai cunoscută și iubită în Banat decât toate vedetele muzicii ușoare din România. Scriitoarea Adriana Babeți, participantă la evenimentul de la Timișoara, a relatat impresiile de atunci:

CITEȘTE ȘI: Video: Bătaie cu bâte între suporterii echipelor Dinamo și UTA, la Arad. Imaginile, surprinse de o cameră de supraveghere

„Imaginați-vă stadionul arhi-, arhi-, arhiplin. (….) Toate oficialitățile masculine, desigur fără soții, au stat în cele mai bune poziții. Nu vă spun ce dezlănțuire a fost… noi, care eram super elitiști, cu jazz-ul, cu astea, eram aoleo, Lepa Brena! Nu muzica, cât apariția.

Era cum se zice acum, o bunăciune. (…) Era o macara uriașă care, după primele melodii, care au produs infarcte masculine, au băgat-o [pe cântăreață] în cupă și au purtat-o de jur împrejurul stadionului. Bărbați din publicul dezlănțuit și-au scos maieurile, cămășile, numai să le atingă Lepa Brena și să le arunce înapoi,”  conform Facebook, Arhiva de Sunet.

Potrivit relatărilor, la concertul Lepei Brena din 1984 au asistat între 50.000 și 65.000 de spectatori, ceea ce înseamnă că a fost cel mai mare eveniment de acest gen din România comunistă. Momentul cel mai delicat, din punct de vedere al autorităților, a fost cel în care zecile de mii de oameni au cântat la unison „TRĂIASCĂ IUGOSLAVIA”, temerea fiind că simpatia pentru prospera țară vecină se va transforma în furie împotriva restricțiilor impuse de Ceaușescu.

De altfel, printre numeroasele legende create în urma concertului este și aceea că oamenii ar fi strigat împotriva fostului lider comunist.

sursa: realitatea.net

sursa video: youtube Lepa Brena

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *