BNR a prezentat în premieră noua bancnotă de 20 de lei. Va fi pusă în circulaţie şi în Timiş

BNR a prezentat în premieră noua bancnotă de 20 de lei. Va fi pusă în circulaţie şi în Timiş

BNR a prezentat oficial noua bancnotă de 20 de lei, care va fi pusă în circulație din 1 decembrie. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu.

Noua bancnotă, prezentată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, răspunde interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească, conform digi24.ro.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe.

CITEŞTE ŞI: Cod galben în Banat: meteorologii anunță ninsori și viscol

În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.

BNR a prezentat în premieră noua bancnotă de 20 de lei. Va fi pusă în circulaţie şi în Timiş

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României.

Va fi lansată şi o bancnotă numismatică

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881. Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți. Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100 lei.

Foto: BNR


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “BNR a prezentat în premieră noua bancnotă de 20 de lei. Va fi pusă în circulaţie şi în Timiş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *