Bilete de tratament pentru pensionarii timişeni

tratament 2

Pe măsură ce avansăm în calendar, încep să se înmulțească și cererile depuse la Casa de Pensii Timiș pentru atribuirea biletelor de tratament în stațiunile din țară, oferta adresată vârstnicilor dar și, în general, beneficiarilor bugetului asigurărilor sociale de stat reînnoindu-se odată cu seria a treia din 2017.

Patru stațiuni din vestul țării pun la bătaie locuri în spații de cazare de două sau trei stele, pentru sejururile în care beneficiarii biletelor își pot îngriji sănătatea.

Astfel, celor cu afecțiuni cardiovasculare le stau la dispoziție opt bilete pentru perioade începând din 11 aprilie, la Hotel Silvana** din Buziaș.

Suferinzii de reumatism pot opta între o stațiune hunedoreană și una din județul Bihor, având posibilitatea de a alege unul dintre cele trei bilete la Geoagiu Băi (Hotel Ceres**, din 11 aprilie) sau dintre cele cinci disponibile la Băile 1 Mai de lângă Oradea (Hotel Ceres***, tot din 11 aprilie).

În fine, nevrozele se pot trata în stațiunea arădeană Moneasa, la Hotel Codru Moma**, unde sunt puse la bătaie trei bilete din 9 aprilie și alte șase, pentru sejururi care încep în 10 aprile.

Persoanele interesate se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Timiş, la sediul acesteia din Timişoara, str. Andrei Şaguna nr. 5 A, astăzi (între orele 8,30 și 18), mâine (între 8,30 și 13,30) sau luni (8,30 – 16,00), bilete fiind distribuite prin solicitare directă la ghişeul nr. 5.

Actele necesare sunt: cerere, copie după trimiterea medicală, cupon de pensie din ultima lună şi/sau adeverinţă cu venitul brut din ultima lună, actul de identitate (original și copie xerox).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *