Big Brother dă sau nu amenzi la Timişoara? (Video)

linie continua

Timișoara se mândrește, printre altele, și cu noul sistem de supraveghere a traficului, în cadrul căruia au fost instalate o mulțime de radare și de camere video de supraveghere.

Poate că nu toți cei care se află la volan au aflat că între primărie și poliție a fost încheiat, în toamna anului trecut, un protocol care permite amendarea șoferilor indisciplinați pe baza imaginilor înregistrate.

Totuși, Big Brother nu poate să-i vindece (deși ar putea) pe toți conducătorii auto care ignoră reglementările legale, nu doar bunul-simț. Trecerea peste linia continuă sau depășirile aiurea sunt la ordinea zilei pe arterele aglomerate.

Ce-i drept, nici cu unii pedeștri nu ne este rușine, acestora fiindu-le greu să facă doar câțiva pași până la trecerile de pietoni marcate, astfel că traversează pe unde li se năzare, expunându-se pericolului de a fi accidentaţi şi încurcându-i pe şoferi.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Big Brother dă sau nu amenzi la Timişoara? (Video)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *