Biblia cu tricolor și cărțile sfinte au scăpat dintr-un incendiu care a distrus o biserică

biblie

Un puternic incendiu a cuprins Biserica Ortodoxă din cartierul Gai, din municipiul Arad.

Pompierii chemați să intervină au constatat că incendiul se manifesta cu mari degajări de fum în apropierea altarului. După o intervenție de aproximativ o oră, pompierii au reușit să lichideze incendiul care a distrus o parte a mobilierului.

Au scăpat însă biblia cu tricolor și mai multe cărți sfinte aflate pe masă, ale căror coperte au fost doar murdărite de fum.

„Ca la finalul oricărui incendiu, au început să caute elementele care au condus la izbucnirea incendiului, pentru a stabili cauza probabilă. Pe una dintre mese, pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca prin minune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Cauza probabilă incendiului a fost un scurtcircuit electric, a mai spus George Pleșca.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *