Bătălia de la Mohács şi fascinanta poveste a unui steag.
Un steag de la Mohács în Castelul Huniade?
În toamna anului 1526, la Mohács, se dădea bătălia decisivă dintre armata Imperiului Otoman și armata creștină condusă de Pál Tomori. A fost un eveniment tragic care s-a soldat cu decesul celei mai mari părți a baronilor regatului Ungariei (laici și clerici deopotrivă, printre care și episcopul de Cenad Francisc Chaholy și comitele de Timiș Ioan Drágffy) și însuși regelui Ludovic al II-lea.
Cu ocazia comemorării acestui eveniment, cei de la Muzeul Național al Banatului au decis să ne delecteze cu o mică poveste de la Timișoara legată de bătălia de la Mohács.
”Antal Mindszenthy (1786 – cca 1856), un negustor de vinuri, a consemnat într-un jurnal de călătorie descrieri ale locurilor vizitate de el. Printre ele și Timișoara, unde a poposit cu ocazia unei călătorii efectuate în Banat în anul 1821. Unul dintre cele mai interesante pasaje ale descrierii lui Mindszenthy este cel referitor la cazarma de artilerie, adică la Castelul Huniade:
<<Aici se găsesc numeroase și diverse tipuri de arme mai vechi și mai noi, aranjate și grupate frumos (…)
În ceea ce mă privește, cel mai însemnat obiect mi s-a părut steagul cetei de pedestrași maghiari din bătălia tragică de la Mohács: fusese adus de Ioan Zápolya și aparţinuse unui contingent care, scăpând din luptă, s-a alăturat armatei sale.
Steagul a fost așezat drept ofrandă într-una din bisericile de aici, ulterior se găsea în biserica iezuiţilor, fiind vândut acestora pentru bani, printre multe altele, în timpul împărătesei Maria Tereza.
El a fost, în mod fericit, cumpărat de comandantul de atunci al garnizoanei pentru suma de cinci forinţi, fiind astfel salvat de la dispariţie. După ce se pășește în palat prin ușa mare, imediat după ușă și între prima fereastră se vede steagul atârnat de patru cuie: un steag mai mare decât cele ale pedestrașilor de acum, realizat din mătase de damasc de culoare roșiatică închisă sau vișinie, cu marginile dantelate din mătase verde închis, în mod asemănător steagurilor de azi.
Pe o faţă are brodată stema Ungariei, cu legenda în jur – Pro Rege et Patria, dacă îmi aduc bine aminte –, pe cealaltă faţă este reprezentată Sfânta Fecioară stând pe semilună, ţinându-l pe pruncul Iisus în braţe și cu textul brodat în jur Szűz Mária Patrona Hungariae, iar sub Ora pro nobis. (…)
Vechimea și moliile au făcut așa mare pagubă în el, încât în momentul în care l-am ridicat, imediat s-a crăpat. Hampa verde a drapelului este înfășurată în panglici roșii.>> (Mindszenthy Antal,<< Egy fordulás az Alföldön>>, Kecskemét, 2020, pp. 200–202) Toposul salvării unor steaguri din luptele desfășurate în prima jumătate a secolului al XVI-lea, îndeosebi cu referire la Mohács, pare să se fi perpetuat în legendele locale în mai multe zone ale fostului regat al Ungariei.
Un asemenea steag, datat în perioada premodernă, este expus în cetatea Güssing (Németújvár) din Austria, despre care legenda familiei Batthyány susţine că a fost adus de la Mohács de Francisc Batthyány, fiind înfășurat în jurul brâului acestuia.
Descrierea steagului de la Timișoara este realistă, iar iconografia – imaginea Maicii Domnului stând pe o semilună cu pruncul Iisus în braţe pe o faţă și stema Ungariei pe cealaltă, precum și inscripţionarea, se înscriu în tipicul vexilologic al Ungariei din perioada de sfârșit a Evului Mediu. Ioan Drágffy, comite de Timiș între 1523–1526, a fost numit cu scurt timp înainte de bătălie ca iudex curiae (judecător regal) și desemnat la Mohács drept purtător al steagului regal, un steag, conform cronicarului Istvánffy, de dimensiuni mari, decorat cu imaginea Fecioarei Maria brodată cu fir de aur.
Conform registrului de cheltuieli al curții regale din timpul lui Ludovic al II-lea, în 1525 un Joannes pictor era plătit cu suma de 36 de forinți pentru pictarea steagului militar pe care regele îl dădea comitelui de Timiș Ioan Drágffy. Pictorul mai primea 1 forint și 45 de denari pentru repararea hampei și a picturii. Acest steag probabil a însoțit banderiul comitelui de Timiș și la bătălia de la Mohács.
Nu putem stabili cu exactitate în ce măsură se împletește în descrierea lui Mindszenthy legenda cu realitatea. Având în vedere descrierea detaliată, este posibil să fie într-adevăr vorba despre un steag medieval din cetatea Timișoarei păstrat, iată, multă vreme după asediul de la 1552, a cărui poveste posibil să se întreţese la Mindszenthy, care citise relatările cronicarului Istvánffy, cu episodul tragic al înfrângerii armatei creștine pe câmpul de bătălie de la Mohács la 1526.
Din nefericire, nu dispunem de date în privința soartei ulterioare a acestui steag, a rămas însă povestea sa, ” au transmis specialiştii de la MNaB.
