Bărbat din vestul țării, mușcat de viperă

vipera 2

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Neudorf, comuna Zăbrani, a fost muşcat de o viperă. S-a întâmplat luni după-masă, chiar în faţa casei sale.

Bărbatul – care este şofer de meserie şi numai ce s-a întors dintr-o cursă de la Oradea – a vrut să verifice nivelul uleiului, la motorul autocamionului.

CITEȘTE ȘI: Crimă cumplită. O fetiță de cinci ani, violată și ucisă

Potrivit familiei, când să scoată tija de măsurare a uleiului, omul a fost muşcat de mână de un şarpe mai mic, cu însemne specifice viperei, care a ieşit de sub capotă.

A fost solicitată imediat ambulanţa, care l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

CITEŞTE ŞI: Procurorii vin cu noi informații despre ucigaşii fetiţei de cinci anişori

De asemenea, la locul incidentului s-a deplasat şeful formaţiei de pompieri de la Neudorf care, echipat corespunzător, a încercat să găsească şarpele. Fără sorţi de izbândă, însă.

În ceea ce priveşte starea bărbatului muşcat de viperă, veştile sunt bune. „Luni seara i s-a administrat ser antiviperin, la UPU.

Apoi a fost internat pe Secţia Anestezie-Terapie Intensivă, unde se află şi acum. Pacientul respiră singur şi e în stare stabilă.

Dar va mai rămâne câteva zile sub observaţie, tot pe ATI” – a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, scrie aradon.ro.

Foto: mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *