Bărbat de 63 de ani, arestat pentru furt calificat, la Timișoara. A sustras echipamente de bucătărie profesionale
La data de 17 iunie 2022 polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 12:00-13:30, din bucătăria unui hotel din Timișoara au fost sustrase mai multe bunuri metalice printre care un termos profesional electric, o friteuză dublă profesională, tăvi din inox si veselă, toate în valoare de aproximativ 8000 lei.
În jurul orei 18:00, în urma verificărilor efectuate în zona adiacentă comiterii faptei, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani, care era bănuit de comiterea faptei.
În urma verificărilor si administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în cursul zilei de azi, 18 iunie 2022, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: Un român din vestul țării, stabilit în Germania, frizerul vedetelor din Bundesliga
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vedere recuperării prejudiciului.