Bani de la stat pentru firmele timişene aflate la început de drum

Programul START

De la mașini și utilaje până la achiziționarea de spații de lucru și de la calculatoare și mobilier până la site-uri de prezentare a afacerii, multe dintre cheltuielile pe care și le propune o firmă aflată la început de drum ar putea fi acoperite cu ajutorul finanțărilor nerambursabile oferite de la stat prin Programul START.

Un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial reglementează modalitatea de accesare a sprijinului financiar acordat în limita sumei de 120.000 de lei, bani care reprezintă cel mult 90 la sută din valoarea proiectului.

Beneficiarul finanțării va trebui să contribuie așadar cu diferența de zece procente, fie prin contribuție proprie, fie apelând la un credit bancar. Desigur, există și niște restricții, căci START (Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare) are pentru anul în curs un buget limitat, de 17 milioane de lei, iar dacă pentru toate proiectele s-ar solicita ajutorul maxim, banii ar ajunge pentru finanțarea unui număr de doar 141 de firme.

Sita va cerne așadar între firmele înfiinţate în ultimii doi ani, fie ele microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii, fără datorii la buget și care nu au mai primit sprijin financiar, prin intermediul acestei măsuri, în anii precedenți.

Cu toate că paleta de activități eligibile este deosebit de largă, există și excepții. Astfel, firmele își pot lua gândul de la bani de la stat dacă au ca obiect de activitate următoarele: intermedieri financiare și asigurări; tranzacții imobiliare; activități juridice; producție sau comercializare de produse energetice; pescuitul și acvacultura; agricultura și procesarea produselor agricole; sectorul carbonifer; sprijinirea activităților de export; activități de jocuri de noroc și pariuri; producție sau comercializare de armament.

Înscrierea în Programul START se va face online, pe site-ul www.aippimm.ro. Orice proiect depus va fi notat, iar punctajul minim necesar pentru acceptarea în program va fi de 50.

De reținut este și faptul că fiecare cheltuială va trebui să fie justificată în planul de afaceri ce va fi depus de firme, pentru a demonstra necesitatea acesteia în desfășurarea afacerii pentru care se cere finanțarea nerambursabilă.

Totodată, activele cumpărate, mijloacele fixe și obiectele de inventar vor trebui să fie noi, nu luate, de exemplu, prin leasing sau la mâna a doua. Schema de minimis va fi valabilă pănă la 31 decembrie, iar plățile vor fi făcute până la finele anului 2017.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *