Avocat celebru din Timişoara, trimis în judecată pentru trafic de influență

avocati Timisoara

Un avocat celebru din Baroul Timiș, împotriva căruia procurorii DNA Timișoara au început, luna trecută, urmărirea penală, a fost trimis acum în judecată pentru trafic de influență, sub control judiciar.

Din rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2017, în contextul desfășurării unui proces civil de partaj, inculpatul Cosmin Panduru a pretins de la una dintre părțile implicate în cauză 2.000 euro.

Banii respectivi au fost pretinși pentru ca inculpatul să intervină pe lângă un executor judecătoresc și să-l determine să permită persoanei respective ca, printr-o modalitate ilicită, să vândă un imobil, astfel încât acesta să nu mai poată fi supus procedurii de executare silită.

Ulterior, în același context, în perioada august – septembrie 2017, avocatul și-a mărit pretențiile la 4.000 de euro, din care 2.000 i-au fost remişi în 26 septembrie 2017.

Imagine de arhivă


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *