Autorii tentativei de tâlhărie de la Cafe Dielli au ajuns în închisoare

Cei doi bărbaţi care au încercat să jefuiască cafe-clubul Dielli din Timişoara, au fost condamnaţi la închisoare. Ei au fost depistaţi în Timişoara de poliţiştii timişeni, care i-au condus la penitenciar

În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2016, un bărbat înarmat, cu cagulă şi mănuşi a intrat în incinta clubului cerându-i angajatei să-i dea banii obţinuţi din încasări.

Femeia a reuşit să apese butonul de panică, iar bărbatul a vrut să-i smulgă acesteia telefonul mobil din mână, însă a fost îmbrâncit, moment în care a fugit.

În local se mai afla doar femeia de serviciu, iar toată acţiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere video.

Laureţiu Daniel Macoveiciuc avea un complice, pe Lucian Tiberiu Massong. Macoveiciuc a obţinut informaţii despre banii obţinuţi din încasări de la Massong, care era angajat ca paznic al clubului.

Mai mult, complicele i-a oferit lui Macoveiciuc şi pistolul pe care l-a folosit în tentativa sa de tâlhărie.

La acea vreme, reprezentanţii cafenelei nu au depus sesizare la poliţie, oamenii legii sesizându-se în urma imaginilor video apărute în mediul online.

Cei doi, în vârstă de 30, respectiv, 33 de ani, au fost identificaţi şi reţinuţi, iar ulterior, Judecătoria Timişoara a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnaţi la trei ani de detenţie pentru tentativă de tâlhărie calificată, respectiv, complicitate la tentativă de tâlhărie. Cei doi au fost introduşi în Penitenciarul Timişoara pentru executarea pedepsei.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns