Automarfar încărcat cu 22 tone de deșeuri din Polonia, oprit la intrarea în România, într-o vamă din vestul țării

Automarfar încărcat cu 22 tone de deșeuri din Polonia, oprit la intrarea în România, într-o vamă din vestul țării

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Borș I împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 22.000 de kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În data de 08.11.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean polonez, în vârstă de 29 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri costând în cauciucuri uzate de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 22.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Având în vedere constatările efectuate, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a transportului în cauză.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *